Skip to content
Politică

Un consilier USRPLUS, foarte indignat că Nicușor Dan le întârzie proiectele. Primul pe listă: înființarea unui muzeu al mobilității

Facebook/Andrei Rigu
" "

Andrei Rigu, consilier general în Primăria Capitalei din partea USRPLUS, e foarte supărat pe Nicușor Dan pe motiv că, susține el, edilul le întârzie nepermis proiectele. ”1 an și jumătate pierdut în 4 luni. Consilierii generali USR PLUS au depus în mandatul actual (început la sfârșit de octombrie 2020) 22 de proiecte de hotărâri”, scrie consilierul pe pagina lui de Facebook, făcând apoi o trecere în revistă a celor mai importante proiecte ale USRPLUS amânate de edil. Primul pe listă: ”realizarea unui studiu de fezabilitate pentru înființarea Muzeului Transportului Public și Mobilității din București – 128 zile de întârziere”.

”Această situație este dăunătoare orașului și cetățenilor întrucât inițiativele gândite în beneficiul acestora nu reușesc să parcurgă niște etape administrative obligatorii pentru a putea deveni aplicabile. Posibilitatea consilierilor generali de a reprezenta interesele cetățenilor este îngreunată deși există termene legale foarte clare în legislație care obligă aparatul de specialitate al Primarului General să le respecte.

" "
" "

Consider că această situație nu poate fi menținută în detrimentul cetățenilor și, după numeroase discuții purtate în acest sens în interiorul Primăriei Municipiului București, o voi adresa public cu fiecare ocazie pe care o am, reamintindu-i Primarului General că aparatul de specialitate este în subordinea acestuia și că are prerogative prevăzute de lege, întărite de principiile unei administrații locale moderne și oferite prin vot de cetățeni ca să se asigure că subordonații săi își fac treaba”, se plânge Rigu.

Indignarea consilierului USRPLUS nu este împărtășită, însă, nici măcar de prietenii lui virtuali, care au comentat mai degrabă critic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *