Skip to content
Politică

Un deputat al lui Băsescu s-a căptuşit cu plângere PENALĂ

cliparts.co

Un deputat al lui Traian Băsescu s-a căptuşit cu plângere PENALĂ. Citiţi, în cele ce urmează, cine şi de ce îl acuză pe parlamentarul membru al Partidului Mişcarea Populară (PMP).

Este vorba despre deputatul de Iaşi Petru Movilă, care s-a trezit cu o plângere penală pentru amenințare și șantaj. Plângerea a fost înaintată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) de către managerul Institutului de Psihiatrie „Socola“, dr. Gabriel Oprişanu, transmite ziaruldeiasi.ro.

Problemele dintre cei doi au apărut după ce managerul unităţii medicale a hotărât ca bucătăreasa-şefă a institutului, Cristina Constantin, să fie schimbată din funcţie pe fondul unor nereguli descoperite. Acest lucru a stârnit atunci nemulţumirea deputatului din cauză că aceasta este soţia şoferului său, iar, conform managerului, tot atunci au început şi ameninţările. „Mi-a spus foarte clar că, dacă nu revin asupra deciziei, îmi va trimite Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii, va trimite şi controale de la Direcţia de Sănătate Publică şi că mă va da şi în paginile unui ziar de scandal. Asta s-a şi întâmplat, şi probabil că vor mai urma. Am primit confirmarea că plângerea mea a fost primită, şi acum aştept să se urmeze procedura legală“, a precizat dr. Gabriel Oprişanu, managerul institutului.

Managerul spune că înlocuirea coordonatoarei blocului alimentar era absolut necesară după ce cei de la Compartimentul de Coordonare a Infecţiilor Nosocomiale i-au semnalat că bucătăreasa-şefă avea deschis un adevărat bazar unde vindea ciorapi, papuci sau produse cosmetice, chiar în zona unde era preparată mâncarea. „Nu pot să tolerez ca în bucătărie să fie un bazar, trebuia să iau măsuri preventive. Nu pot aştepta să se îmbolnăvească 50 de persoane, să facă toxiinfecţie alimentară ca mai apoi să iau măsurile care se impun“, a completat dr. Gabriel Oprişanu.

Pe de altă parte, deputatul Petru Mo­vilă susţine că nu este implicat în niciunul dintre as­pectele semnalate de manager. „Nu îmi aparţin lucrurile de care sunt acuzat, iar pentru mine este un subiect închis. Nu am nicio informaţie cum că s-ar fi depus împotriva mea plângere penală, niciodată nu am avut vreo dispută cu dumnealui. Nu am avut în calitate de parlamentar aceste dispute sau conflicte, nu sunt implicat în aceste practici“, a declarat Petru Movilă.

Mai mult, managerul spune că se mai aşteaptă şi la alte repercusiuni, deoarece mai multe persoane au cerut să ocupe funcţii fără să participe la concurs, iar atunci când li s-a propus să urmeze procedura legală, au recurs la ameninţări. „Eu, împreună cu directorul de îngrijiri, i-am invitat la concurs şi ni s-a spus că, în acest caz, vom vedea ceea ce ni se pregăteşte. Ne-am asumat amândoi ceea ce s-a întâmplat“, a conchis managerul de la „Socola“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *