Un director în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi un şef de birou de la Primăria Mangalia au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, ei fiind acuzaţi că i-au oferit unui om de afaceri informaţii pentru câştigarea unor licitaţii legate de amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi. În acest mod omul de afaceri ar fi obţinut contracte în valoare de peste 735.000 de lei. În acelaşi dosar, acuzaţia împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, a fost clasată.
Reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat vineri, că procurorii DNA Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Ermil Chelariu, director general al Direcţiei Generale Administrarea Domeniului Public şi Privat – Autoritatea Judeţeană de Transport din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi a lui Adrian Roşu, şef birou în cadrul Direcţiei Gospodărire Urbană şi Servicii de Utilităţi Publice din cadrul Primăriei Mangalia, pentru comiterea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
În cauză, procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu un inculpat, administrator al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News