Un drum județean care face legătura între județele Iași și Neamț s-a surpat

Sursa foto: freepik

Drumul județean 207A, ce face legătura între județele Iași și Neamț, riscă să fie închis dacă nu se intervine de urgență. O porțiune de la ieșirea din satul Stornești, comuna Sinești, s-a surpat pe jumătate, iar localnicii sunt îngrijorați de siguranța lor.

Aceștia evită să mai treacă cu mașinile prin zonă, temându-se că oricând poate avea loc o tragedie, mai ales în cazul vehiculelor de mare tonaj. DJ 207A face legătura între județul Iași și Neamț, fiind între localitățile Stornești și Nistria, scrie mesajul.ro.

Deși localnicii au semnalat situația încă din 2023, până acum s-au făcut doar reparații de suprafață la carosabil, fără a se aborda problema de bază, care este terasamentul instabil. Zona este predispusă alunecărilor de teren, iar carosabilul se deteriorează tot mai mult pe zi ce trece.

„Degeaba repari drumul dacă terenul nu este consolidat. E periculos, mai ales noaptea, și ne temem că se poate surpa complet,” a declarat un locuitor din Stornești.

Primarul comunei Sinești, Petru Holicov, a sesizat și el autoritățile județene, cerând ajutor pentru a evita închiderea drumului. „Am trimis fotografii și au venit să verifice situația. Din câte am înțeles, Consiliul Județean Iași va aloca fonduri pentru reparații și consolidare”, a spus Holicov.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: