Skip to content
Internațional Politică

Un europarlamentar PSD pune tunurile pe Kovesi: Ea este candidatul lor, nu candidatul României!

RFI Romania

După ce Comisiile LIBE și CONT ale Parlamentului European au selectat-o pe Laura Codruţa Kövesi pe primul loc în lista de candidaţi pentru postul de procuror-şef european, săptămâna trecută președintele Parlamentului European Antonio Tajani, a transmis o scrisoare oficială Consiliului UE prin care informează că propunerea Legislativului european pentru șefia Parchetului european este candidatul român.

Deși Kovesi a ocupat primul loc la votul din cele două comisii din PE, votul indicativ din Consiliul UE l-a plasat în 20 februarie pe primul loc pe candidatul francez, Jean – Francois Bohnert (șeful Parchetului din orașul Reims), Kovesi fiind clasată a doua, la egalitate cu candidatul german Andres Ritter. Așadar, la Bruxelles încă se joacă pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European.

Totuși, chestiunea candidaturii Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European a divizat societatea românească în două tabere antagoniste: cei care o susține pe Kovesi și cei care consideră că fostul procuror general al DNA nu are ce căuta în această funcție. Disputa este importantă de vreme ce ea s-a mutat și la Bruxelles și poate influența negocierea decisivă între Parlament și Consiliu, România deținând în prezent și președinția rotativă. Dacă mai adăugăm și faptul că alegerile europene bat la ușă, chestiunea candidaturii lui Kovesi capătă nuanțe interesante.

În acest context, europarlamentarul PSD, Victor Boștinaru a precizat pentru PSNews.ro că ar fi o naivitate să credem că Laura Codruța Kovesi a candidat în numele României pentru șefia Parchetului European. “Niciodată instituțiile europene n-ar trebui să genereze controverse atât de mari, care toate conduc la fragilizarea instituțiilor, chiar înainte de alegerile europene. Pentru că toți se uită cum să-și salveze candidatul lor.

Iar doamna Kovesi a fost candidatul lor, nu candidatul României. Nu e loc de niciun fel de iluzie în treaba asta. Doamna Kovesi are doar meritul că s-a născut în România și deține pașaport român, dar a crede vreo clipă că a candidat și în numele României este o naivitate pe care eu nu mi-o permit.

E periculos să creezi într-unul dintre statele membre, și mai mult, unul dintre statele cele mai pro-europene, o stare de frustrare și de tensiune în buza alegerilor europene. Până la urmă, ar trebui să ne punem problema cum facem ca Europa să câștige cât mai mult și în toate statele, nicidecum unele state să-și facă jocurile pe seama altora înaintea alegerilor europene”, a conchis Boștinaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *