Skip to content
Politică

Un fost ambasador al lui Băsescu arată cum poate Dragnea să NU intre în Parlament

epochtimes-romania.com

Un fost ambasador al lui Traian Băsescu arată cum poate fi împiedicat președintele PSD, Liviu Dragnea, să intre în Parlament.

Este vorba despre cel care, între 2011 și 2016, a fost ambasador în Finlanda și Estonia, după ce, între 2008 și 2011, activase ca șef al Cancelariei Prezidențiale. L-am numit pe Cătălin Avramescu, cel care, într-un editorial publicat luni pe site-ul Ziare.com, amintește de Regulamentul Camerei Deputaților, care prevede la art. 7, alin. (3):

„Comisia de validare propune invalidarea alegerii unui deputat în cazul în care constată încălcarea prevederilor legale privind condiţiile de eligibilitate şi în cazul în care există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă şi irevocabilă, privind săvârşirea de către respectivul deputat a unor infracţiuni legate de derularea procesului electoral.

Același document stipulează la art. 3, alin. (1):

„Pentru validarea mandatelor, Camera Deputaţilor alege în prima sa şedinţă o comisie compusă din 30 de deputaţi, care să reflecte configuraţia politică a Camerei Deputaţilor, aşa cum aceasta rezultă din constituirea grupurilor parlamentare”.

Anume în această comisie își pune speranțele Cătălin Avramescu pentru împiedicarea liderului PSD să devină parlamentar pentru un nou mandat.

Acum vom vedea daca PNL, PMP si USR apara statul de drept sau vor fi complice cu PSD-ul si cu aliatii sai penali.

Tot ce trebuie sa faca aceste partide este sa refuze sa faca parte din comisia de validare. Fara aceste partide, nu se poate constitui legal nicio comisie. Iar fara aceasta comisie, nu poate fi validat absolut niciun mandat de parlamentar.

Este timpul ca PNL, PMP si USR sa arate ca nu sunt „aceeasi mizerie”. Validarea tuturor mandatelor de parlamentar trebuie blocata, atata vreme cat Liviu Dragnea nu renunta la mandat.

Daca nu vor face acest lucru, PSD si aliatii sai vor trece cu compresorul peste tot. Lege, regulamente, proceduri, morala. Nimic nu va conta, timp de 4 ani. Mai ales ca ei sunt condusi de un infractor aflat in perioada de probatiune”, scrie Avramescu.

Nici președintele Klaus Iohannis nu scapă de criticile omului lui Băsescu, care îl acuză de diverse gafe pe actualul politician de la Palatul Cotroceni.

„Din pacate, statul de drept nu este ajutat de prestatia lui Klaus Iohannis. Consiliat catastrofal de departamentul constitutional de la Cotroceni, actualul presedinte a comis mai multe gafe.

Spre exemplu, avea la dispozitie 20 de zile de la scrutin pentru a convoca noul Parlament. S-a grabit sa o faca in cateva zile, desi Opozitia nu are o strategie clara. Iar in cazul Dragnea, nu s-a pronuntat in niciun fel. Se pare ca perspectiva ca un condamnat penal sa intre in Parlament nu il emotioneaza in niciun fel. In weekend nimic nu i-a tulburat tihna”, notează Avramescu. (Sublinierile îi aparțin autorului și aici, și în precedentul citat.)

Citiți AICI întregul material semnat de către Cătălin Avramescu.

1 comentariu la “Un fost ambasador al lui Băsescu arată cum poate Dragnea să NU intre în Parlament

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *