Skip to content
Politică

Un fost baron local PNL şi-ar putea afla sentinţa în Joia Patimilor

Un fost baron local al Partidului Naţional Liberal (PNL) ar putea afla sentinţa în Joia Patimilor în dosarul în care a fost trimis în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Procesul în care fostul președinte PNL al Consiliului Județean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu a fost judecat pentru luare de mită, a ajuns la final. Judecătorul de la Tribunalul Cluj a dat cuvântul pe fond avocaților și i-a anunțat pe inculpați că va pronunța o sentință în data de 28 aprilie a.c., în Joia Mare, scrie evz.ro.

În timp ce toți inculpații se așteptau ca judecătorul să dispună efectuarea unei expertize de specialitate, pentru a stabili dacă agenda în care șeful de cabinet al președintelui Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, nota șpăgile pe care le primea de la diverși oameni de afaceri, este una reală sau nu, totul s-a dat peste cap, la termenul de vineri.

Magistratul a anunțat că nu va mai solicita expertiza mult așteptată și a dispus ca procesul să intre în faza finală, adică cea a cuvântului pe fond. La final, judecătorul Alina Țopan a dat verdictul sec: sentința se va da pe data de 28 aprilie a.c.

Uioreanu nu a recunoscut că a dat mită

Fostul președinte al CJ Cluj a negat că ar fi primit mită de la oamenii de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean, aproape un milion de lei. ”Cred că existau anumite donații către partid pe care, probabil, Pop Răzvan (n.n. – seful de cabinet al lui Uioreanu) le-a folosit în interes personal și a încercat să justifice lipsa acestora cu cheltuielile mele personale pentru a avea o justificare în situația în care cineva l-ar fi luat la întrebări”, a declarat Uioreanu.

Omul de afacerui Vasile Pogăcean, a fost acuzat de DNA că i-ar fi dat mită pentru ca Uioreanu să urgenteze procedura în vederea obținerii unor fonduri din partea Ministerului Dezvoltării, pentru plata unor lucrări de infrastructură rurală, este Vasile Pogăcean. DNA susține că acesta îi plătea lui Uioreanu, un procent de 15-20 la sută din sumele alocate.

În replică, fostul șef al județului a ținut-o pe a lui: ”Nu rețin să fi avut loc o asemenea întâlnire însă este cert că nu am avut nicio discuție cu susnumitul pentru ca acesta să îmi dea un procent de 15 la sută din sumele alocate contractelor de firma Sinai … Nu am primit de la Pogăcean nicio sumă de bani și nu am oferit să îl sprijin pe acesta ori pe firmele sale și de altfel niciodată acesta nu mi- solicitat sprijinul în sensul arătat”, a spus Uioreanu.

Uioreanu a spus că o singură dată i-a cerut lui Pogăcean o sponsorizare pentru PNL, în sumă de 25.000 de lei. A primit doar 20.000 de lei, în timp ce se afla la o nuntă, iar banii i-a dat din nou lui Pop Răzvan, pentru cheltuieli electorale. ”I-am cerut să își noteze undeva această sumă, însă aceasta remarcă a mea nu a fost în legătură cu vreo înțelegere privind plata vreunui procent de către Pogăcean”.

”Dacă Bene a dat bani la PNL, atunci a făcut-o benevol”

Al doilea inculpat din acest dosar, trimis în judecată pentru dare de mită,omul de afaceri Ioan Bene, a recunoscut și va beneficia de circumstanțe atenuante, că i-a dat mită lui Uioreanu ca să își poată derula afacerile ”în liniște”. DNA susține că acesta i-ar fi dat lui Uioreanu, suma de 270.000 de lei, în mai multe tranșe, pentru a nu întâmpina greutăți la investiția pe care acesta o derula la Aeroportul Cluj Napoca.

Și în acest caz, Uioreanu a negat: ”Este adevărat că Bene ar fi înmânat lui Pop Răzvan, suma de aproximativ 100.000 de lei, pentru acțiunile PNL și pe care Pop Răzvan a primit-o în baza atribuțiilor sale, de trezorier al PNL Cluj. Aceste sume erau oferite benevol de către Bene. Având în vedere că natural relațiilor contractuale făcea ca întâlnirile mele cu Bene să fie destul de dese, acesta se oferea să mă ajute cu bani, iar eu il trimiteam pe Pop Răzvan să primească sumele respective, fără însă să le cunosc sumele exacte primite de acesta”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *