Skip to content
Juridic Știri

Un fost deputat PDSR și o avocată achitată într-un dosar de corupție, propuși de CSM pentru a fi numiți judecători la Tribunalul Ilfov

Secția pentru judecători a CSM i-a înaintat presedintelui Klaus Iohannis 12 propuneri de numire în funcția de judecător, dupa un concurs de admitere directă în magistratură, informează ziare.com.

Potrivit Legii 303/2004 privind statutul magistraților, foștii judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică, avocații, notarii, consilierii juridici, polițisti, grefieri sau executorii judecătoresti cu studii superioare juridice etc pot fi numiți în magistratură, dacă au o vechime de specialitate de cel puțin 5 ani.

„Concursul” de admitere constă într-un interviu susținut în fața judecătorilor din CSM. Modificarea a fost recent introdusă prin Legile Justiției, iar la momentul în care s-a pus în discuție publică, asociațiile de magistrați au reacționat.

Pe lista celor 12 propuneri se află ăi fostul deputat PDSR de Olt, Victor-Stefan Achimescu, și avocata Claudia Gherbovan Silinescu.

Cinci judecatori din CSM au votat pentru aceasta numire, iar patru au fost împotrivă.

Potrivit site-ului Camerei Deputatilor, Victor-Stefan Achimescu a fost parlamentar în mandatul 1996-2000. Fostul deputat este absolvent de Drept și avocat în Baroul Olt.

De asemenea, Secția pentru judecători a CSM a hotărât înaintarea către președinte a propunerii de numire în funcția de judecător la Tribunalul Ilfov a Claudiei Gherbovan Silinescu, începand cu data de 1 iunie 2019.

Șase judecători din CSM au votat pentru această numire, iar trei au fost împotrivă.

Potrivit mass-media, Claudia Gherbovan Silinescu este nepoata fostului general SIE Tudor Silinescu, fost consilier al premierului Adrian Nastase.

Avocata a fost implicată în dosarul în care erau judecați patru judecători de la Înalta Curte – Anton Pandrea, Claudia Corbu, Gabriela Birsan și Iuliana Pusoiu – pentru mai multe fapte de corupție.

Acuzațiile DNA la adresa Claudiei Gherbovan Silinescu: 2 infracțiuni de dare de mită, 2 infracțiuni de spălare a banilor și instigare la fals în inscrisuri sub semnatura privată.

Un complet de 3 judecători și un complet de 5 judecători de la Înalta Curte au decis achitarea tuturor celor implicați în acest caz, inclusiv a Claudiei Gherbovan Silinescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *