Un fost judecător a dat în judecată Administrația Prezidențială și Înalta Curte, solicitând daune morale de 100.000 de euro și o rentă viageră lunară de 2.360 lei, după ce decretul său de pensionare a fost întârziat o lună de președintele Nicușor Dan. „Am fost tratat de dl președinte (Administrația prezidențială) cu umilință maximă și desconsiderare, atât personal cât și profesional”, se arată în acțiune, potrivit clujust.ro.
Mihnea Constantin Nicolaescu, judecător la Tribunalul București, detașat vara trecută la Tribunalul Giurgiu și desemnat judecător de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Giurgiu, a susținut că a solicitat pensionarea anticipată începând cu 1 iulie 2025, cererea fiind aprobată de Secția pentru judecători a CSM încă din 5 iunie 2025. Cu toate acestea, decretul prezidențial de eliberare din funcție a fost semnat abia la 1 august 2025.
Fostul judecător a arătat în acțiunea despre care a scris în premieră Fanatik.ro, că întârzierea semnării decretului i-ar fi diminuat cuantumul pensiei de serviciu, deoarece între timp a încetat delegarea sa la penitenciar, unde beneficia de un spor de 20%. Astfel, pensia i-ar fi fost calculată fără jumătate din sporul respectiv, ceea ce ar însemna o pierdere lunară de aproximativ 2.360 lei pentru tot restul vieții.
În cererea de chemare în judecată, magistratul a descris perioada respectivă drept una de „stres insuportabil”, susținând că după 25 de ani de magistratură a fost tratat „ca un petent procesoman de ultimă speță”. Acesta a invocat probleme medicale și psihice provocate de incertitudinea privind pensarea, printre care anxietate, insomnii și dureri abdominale.
„Am fost tratat ca un petent procesoman de ultimă speță”
Foatul magistrat a cerut „obligarea pârâtei Administrația Prezidențială la plata către reclamant a contravalorii în lei a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul de sănătate, fizic și psihic cauzat în cele două luni în care după 25 de ani de magistratură, a fost tratat ca un petent procesoman de ultimă speță, nu ca un magistrat-cetățean care își cere drepturile sale legitime; la această sumă a solicitat plata dobânzilor legale și a penalităților de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii.”
„A precizat că a sunat zilnic la Administrația Prezidențială, inclusiv la departamentul juridic pentru a cere explicații cu privire la această întârziere nejustificată. De fiecare dată răspunsul a fost în sensul că sunt în „analiză” la dl. președinte și nu există un termen în care decretele să fie semnate. Față de aceste răspunsuri a contactat departamentul de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii care i-a comunicat că termenul de la care a fost solicitată data pensionării dimpotrivă, este trecut în chiar adresa de înaintare care se află pe prima pagină a fiecărei lucrări trimise către Administrația Prezidențială, și că domniile lor nu s-au mai confruntat în trecut cu o astfel de situație ca decretele să nu fie semnate.
Ulterior a revenit la Administrația Prezidențială de unde a aflat pe un ton ridicat și deranjat de insistența sa că Dl Președinte „analizează” dosarele. Neînțelegând ce anume analizează domnul președinte, a rămas cu decretul nesemnat. În zilele ce au urmat a aflat din mass-media, că pensiile și salariile magistraților vor fi drastic micșorate, fără a se preciza vreo dată de la care ar începe să curgă acest demers legislativ. Totul s-a concretizat într-o situație de natură a-i genera un stres insuportabil din moment ce două luni de zile practic, nu a fost lăsat să se pensioneze de domnul președinte prin omisiunea vădită și cu bună știință de a semna decretele.”, se arată în acțiune.
A ajuns la medic
”A precizat că prejudiciul material cauzat reclamantului se grevează pe două paliere şi anume, acela al diminuării substanțiale a pensiei cuvenite de serviciu, lucru pe care îl solicita a fi reparat (2360 lei net pe lună) și acela reprezentând daunele materiale privind starea sa de sănătate, consultații medic, ecografii abdominale, analize de sânge, programări, medicamente, regim alimentar drastic, etc. În ceea ce priveşte stresul psihic cauzat de bâlbâiala instituțională a domnului preşedinte, a menţionat că acesta se concretizează prin suferința concretă a simptomelor bolii dobândite – stare de anxietate, somnolență, dureri abdominale în partea dreaptă, insomnii, etc. şi prin aceea că, după 25 de ani de magistratură, a fost tratat de dl preşedinte (Administrația prezidențială) cu umilință maximă şi desconsiderare, atât personal cât şi profesional.
Prin urmare, a arătat că suma solicitată cu titlu de daune morale nu este nici pe departe una prea mare ci este un cuantum care restabileşte ordinea de drept, dă o sancțiune pe măsură părții în culpă şi de asemenea o satisfacție corectă persoanei vătămate, ca o manifestare de autoritate legitimă a judecătorului în statul de drept.”, se arată la dosar.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News











