Un fost polițist, reținut în dosarul „azilele groazei”

politie
gandul

Cazul bătrânilor care erau înfometați și ținuți în mizerie în mai multe azile din județul Ilfov devine și mai șocant cu cât unul dintre cei 24 de suspecți reținuți în acest dosar este un fost polițist de la Investigații Criminale din Poliția Ilfov. Surse judiciare au spus că Ovidiu Dumitra, fost polițist, acum pensionar, și-a cunoscut actuala soție, una dintre patroanele unui „azil al groazei”, în 2018, atunci când a mers la centrul de bătrâni al acesteia să ancheteze un caz de suicid, potrivit gandul.

Ovidiu Dumitra a fost reținut miercuri, alături de alți 23 de suspecți, în ancheta Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) privind „azilele groazei” din Voluntari și Afumați, au precizat sursele citate.

Suspecții sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de grup infracțional organizat, trafic de persoane, fals în declarații, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare. Prejudiciul total estimat de procurori este de 5,2 milioane de lei.

Ovidiu Dumitra este fost polițist, acum pensionar, care a lucrat la Serviciul de Investigații Criminale din Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov.

Fostul om al legii ar fi cunoscut-o pe Cristina Maria Dumitra (fostă Văduva, născută Mareș) în iulie 2018, când a mers cu un procuror la căminul de bătrâni „Casa Maria” din Voluntari, unde se ancheta o sinucidere, potrivit dezvăluirilor făcute în februarie de Centrul de Investigații Media.

Căminul pentru persoane vârstnice era deținut de Cristina Dumitra, iar fostul polițist era trimis atunci la un caz unde un bărbat s-a aruncat de la unul dintre etajele vilei în care funcționa Centru de Îngrijire și Asistență Casa Maria. Ovidiu Dumitra, atunci încă polițist la IPJ Ilfov, făcea parte din echipajul trimis la locul incidentului și s-ar fi ocupat de fotografierea cadavrul bărbatului care s-a sinucis.

Potrivit surselor Gândul, între el și patroana căminului s-a înfiripat atunci o relație foarte solidă, care a dus la căsătoria dintre cei doi. Mai mult, în urma unor combinații, fostul polițist ar fi ajuns chiar el administrator al unui centru pentru persoane vârstnice.

Bătrânii zăceau în mizerie, patronii petreceau cu lăutari

Chiar dacă sute de bătrâni trăiau în condiții mizere, cei doi soți nu păreau a avea remușcări. Nu aveau rețineri și nu ezitau să-și etaleze fericirea și mulțumirea familială pe rețelele de socializare.

La sfârșitul anului trecut, în 22 decembrie, cei doi soți și-au sărbătorit unul dintre copiii din căsnicii anterioare. Au făcut chef mare, iar în spatele fetiței, în poza de pe Facebook, se vede un acordeonist. „La mulți ani, prințesa mea! Te iubește mami și tati mult!”, scria atunci Cristina Dumitra, pe Facebook, deasupra pozei fetiței de la petrecere, închizând mesajul cu două emoticoane.

Cum a ajuns fostul polițist proprietar de azil, în acte

Între timp, problemele financiare ale centrului deținut de Cristina Dumitra s-au acutizat. Practic, Centrul de Îngrijire și Asistență Casa Maria SRL stătea catastrofal și ar fi ajuns să datoreze 400.000 de lei la ANAF.

Potrivit anchetei Centrului de Investigații Media, de la începutul acestui an, Cristina Maria Dumitra a rezolvat situația așa cum s-ar fi obișnuit: a înființat o nouă firmă, Casa Bunicii Anastasia, pe numele tatălui ei.

Peste jumătate de an, în 20 aprilie 2022, Cristina Maria i-ar fi dat țeapă lui Marius Sârbu, proprietarul Vilei Gerbera, acolo unde a funcționat cu primul centru, respectiv Casa Maria. Practic, Cristina Dumitra l-a lăsat pe proprietarul vilei cu facturi neplătite, numai la utilități pagubele fiind de câteva mii bune de euro.

În paralel, Cristina Dumitra își muta în grabă toți beneficiarii în ceea ce devine „Casa Cora”.

Și, deja clasic, odată cu mutarea, deschide o firmă nou-nouță, după ce traduce în engleză numele celei anterioare: „House Grandma Anastasia’s SRL”. De data aceasta, pe numele proaspătului ei soț, Ovidiu Dumitra.

La începutul lunii septembrie 2022, o echipă a Centrului de Resurse Juridice (CRJ) ajungea la „Casa Cora” pentru o primă vizită de monitorizare inopinată. Centrul Cristinei Maria Dumitra este încă nou, oamenii erau acolo de doar câteva luni. Cu toate astea, neregulile găsite au fost majore: nici la prima vizită, nici la următoarele două, din octombrie și noiembrie, noua firmă care operează centrul nu avea mai mult de două angajate pe post de infirmier. În cămin erau însă peste 60 de beneficiari, mult peste capacitatea maximă a centrului, de 48 de persoane.

Perchezițiile procurorilor DIICOT și ale polițiștilor făcute marți la trei centre pentru persoane vârstnice sau cu dizabilități din județul Ilfov, dintre care două ale Asociației ”Sfântul Gabriel cel Viteaz” – Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități, cu sediul în Afumați și Centrul de Îngrijire și Asistență, cu sediul în Voluntari – și unul care aparține societății House Grandma Anastasia`s SRL, respectiv Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice, cu sediul tot în Voluntari au dus la reținerea a 24 de persoane, alte două fiind plasate sub control judiciar. Procurorii DIICOT cer miercuri, la Tribunalul București, arestarea preventivă a celor 24 de suspecți.

Peste 100 bătrâni erau ținuți în condiții inumane

La doar câțiva kilometri de București, peste o sută de persoane – cei mai mulți vârstnici, aflați în situații vulnerabile, dar și tineri cu dizabilități, care au nevoie de îngrijire și tratament special, au trecut prin umilințe și traume greu de imaginat și de îndurat.

În urma perchezițiilor de marți, 26 de persoane au fost ridicate și duse la sediul DIICOT pentru a fi audiate. 24 dintre ele au fost reținute, după interogatoriu, iar alți doi inculpați au fost plasați sub control judiciar.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: