Skip to content
Politică Social

Un fost primar al municipiului Oradea condamnat la închisoare într-o afacere cu imobilele Episcopiei

Fostul primar al municipiului Oradea, Adrian Domocoş, a fost condamnat definitiv, de Instanţa supremă, la 5 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie legate de concesionarea unui teren al Episcopiei greco-catolice Oradea. Episcopul Virgil Bercea a fost achitat.

Pedeapsa fostului edil, Adrian Domocoş, a fost diminuată în apel, de la 7 ani cu executare, pronunţată pe fond de Curtea de Apel Oradea, la 5 ani şi 8 luni. În acelaşi dosar, episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, a fost achitat.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au contopit pedepsele aplicate lui Adrian Domocoş în această cauză cu pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare alt dosar, în care fostul edil fusese condamnat în 2016.

„Contopeşte pedepsele principale aplicate în prezenta cauză (…) cu pedepsele de 1 ani şi 10 luni închisoare şi 9 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală (…) urmând ca inculpatul Domocoş Adrian Nicolae să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 3 ani şi 2 luni închisoare, în final pedeapsa rezultantă fiind de 5 ani şi 8 luni închisoare”, se arată în minuta deciziei definitive pronunţate de ÎCCJ, potrivit mediafax.ro.

În schimb, Instanţa supremă a menţinut decizia de achitare a instanţei de fond pronunţată în cazul episcopului greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2011-2014 primarul Adrian Domocoş a pretins şi primit de la o persoană din conducerea Bisericii Greco-Catolice Beiuş un imobil, proprietatea bisericii, cu titlu de concesiune pentru o perioadă de 29 ani, în favoarea unei societăţi comerciale, SC Alge Dom Com SRL Beiuş, controlată de primar.

În schimbul concesiunii, edilul a promis că va ajuta şi va susţine interesele Bisericii Greco — Catolice pe raza sa de competenţă, în sensul că: îi va asigura protecţie şi o va favoriza, prin neîndeplinirea atribuţiilor de primar; va sprijini Biserica să beneficieze în continuare de scutiri de impozite pentru clădirile proprietatea unităţii de cult, situate pe raza oraşului Beiuş; nu va aplică sancţiuni contravenţionale pentru faţadele deteriorate ale clădirilor proprietatea acesteia.

De asemenea, în perioada iunie-august 2014, primarul a pretins şi primit de la reprezentanţii Episcopiei, Virgil Bercea şi Mircea Constantin, un imobil, proprietatea bisericii, printr-un contract de parteneriat pe o perioadă de 25+5 ani, în favoarea aceleiaşi societăţi comerciale pe care o controla. De data aceasta, primarul a promis că va elibera o autorizaţie de funcţionare pentru un magazin de comercializare a peştelui, aflat în proprietatea Episcopiei.

1 comentariu la “Un fost primar al municipiului Oradea condamnat la închisoare într-o afacere cu imobilele Episcopiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *