Skip to content
Politică

Un fost purtător de cuvânt al lui Băsescu face praf raportul lui Toader: Analfabet funcțional!

lorenaburlacu.ro

Un fost purtător de cuvânt al ex-președintelui României Traian Băsescu face praf raportul ministrului Justiției, Tudorel Toader, scoțând în evidență greșelile gramaticale din textul documentului.

Este vorba despre Bogdan Oprea (foto jos; sursa: pagina lui de Facebook), cel care, într-o postare de vineri seară de pe rețeaua socială, a identificat 61 de greșeli de scriere, un dezacord, două virgule între subiec și predicat, precum și scrierea eronată a titulaturii pe care o are Laura Codruța Kovesi. Toate acestea apar în documentul nu doar prezentat joi seară, ci și semnat de către ministrul Tudorel Toader.

Fotografia postată de Bogdan Oprea.

Iată postarea lui Bogdan Oprea (sublinierile ne aparțin; găsiți AICI galeria foto):

„Hai să ne și distrăm un pic. Așa arată, din punctul de vedere al corecturii ortografice și de sens, raportul de înfierare al DNA semnat, cu titulatura completă „prof. univ. dr.”, de ministrul justiției, Tudorel Toader (domn care reamintește tuturor, la începutul documentului, că a fost prodecan timp de 8 ani, decan, timp de 12 ani, și, din 2016, este rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cea mai veche universitate din România)…

În doar 4 pagini și jumătate din 35 de pagini (nu m-au ținut nervii să parcurg raportul până la capăt) avem:
– 61 de greșeli de grafie și sens, o medie de 14 greșeli/pagină (și nu am corectat la nivel de virgulă lipsă),
– 2 virgule între subiect și predicat,
– 1 dezacord de gen între pronumele demonstrativ și substantiv,
– mai multe nume de instituții scrise cu literă mică,
– poate mai grav decât orice altceva, domnul „prof. univ. dr.”, de la înălțimea specializării sale în drept, greșește până și numele funcției a cărei demnitate ne spune că o apără și scrie, în mai multe locuri, în mod greșit, „procurorul general al DNA”; orice student al meu de anul I află, în primul semestru, la cursul de Presă și actualitate, că DNA este condusă de un „procuror-șef” („procuror general” este cel care conduce Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cei care conduc parchetele de pe lângă curțile de apel), un profesor doctor în drept și fost procuror nu are dreptul să comită o astfel de greșeală nici în somn, astăzi el este ministru!

Nu am făcut aici o analiză a ideilor exprimate (ca și în cazul studenților mei, au dreptul la propriile opinii, dacă sunt bine argumentate), dar, în situația în care un student mi-ar preda o lucrare atât de neîngrijită, ar trebui să cuprindă idei geniale ca să treacă de nota 5. Așa cum îi învăț și pe ei, dacă vrei ca mesajul tău să fie recepționat de cititori, poate, chiar însușit, forma în care îl prezinți este esențială. Un text agramat și dezordonat redactat face dovada unei persoane care nu se deranjează nici măcar să învețe să scrie în limba maternă. Și este grav și pentru un jurnalist sau om de comunicare, cum le spun mereu studenților mei, darmite pentru un „prof. univ. dr.” cu zeci de ani de catedră în spate, dascăl pentru mii de tineri, rector al celei mai vechi universități din România și ajuns ministru, poziție din care, astăzi, ghidează orientarea strategică a României și, în cel mai direct mod cu putință, viitorul țării.

Cu respect pentru Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, dar un personaj ce semnează cu numele lui și olograf un document care arată în acest fel este AGRAMAT și, probabil, ANALFABET FUNCȚIONAL. Chiar și numai privind la forma acestui text și eu nu am nici cea mai mică încredere că Tudorel Toader înțelege ceva când citește și citează din rapoartele la care face referire. Astfel de oameni, analfabeți care se cred eminențe cenușii, sunt cel mai ușor de manipulat. Astăzi, el decide viitorul unei țări și al poporului său”.

1 comentariu la “Un fost purtător de cuvânt al lui Băsescu face praf raportul lui Toader: Analfabet funcțional!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *