Skip to content
Politică

Un funcţionar public, în vizorul ANI după ce a acordat fonduri europene unei rude apropiate

Agenţia Naţională de Integritate  a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către Diana Alexandra Olariu, funcţionar public la Autoritatea de Management – Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” .

Un funcţionar public, în vizorul ANI după ce a acordat fonduri europene unei rude apropiate
Potrivit unui comunicat al ANI, Diana Alexandra Olariu deţine funcţia publică de expert în cadrul AMPOSCCE din data de 21 august 2006.

AMPOSCCE – Organismul Intermediar pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii a aprobat o finanţare nerambursabilă, din fonduri europene, în sumă de 1.535.717 lei, pentru o societate comercială al cărei administrator era fostul socru al acesteia.

Diana Alexandra Olariu a avizat/aprobat şi a fost implicată în verificarea cererilor de rambursare depuse de către societatea comercială în cauză, cereri care au făcut obiectul contractului de finanţare.

Astfel, Diana Alexandra Olariu a încălcat dispoziţiile art. 301 din Codul Penal al României, potrivit cărora „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Diana Alexandra Olariu a infracţiunii de conflict de interese

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *