Un incendiu de vegetație a izbucnit lângă un cămin de bătrâni din Constanța. A fost activat Planul Roșu

Sursa foto: Inquam Photos / Malina Norocea

Aproape 50 de persoane au fost evacuate din Centrul de Îngrijire și Asistență din localitatea Poarta Albă, din cauza fumului de la un incendiu izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, la vegetația uscată din apropiere, pentru stingerea focului intervenind nouă autospeciale.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ‘Dobrogea’, a fost activat Planul Roșu de Intervenție, pe lângă nouă autospeciale de stingere incendii, la fața locului deplasându-se și zece ambulanțe de la SMURD și Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, precum și două autospeciale pentru transport personal și victime multiple.

‘Un beneficiar al căminului de bătrâni, un bărbat de 58 de ani, a fost transportat la spital de un echipaj SAJ cu stare generală de rău (amețeli)’, a informat ISU.

Au fost evacuate 48 de persoane, fiind duse în ambulanțe și în autospecialele pentru transport victime multiple mobilizate în zona producerii incendiului, până când a fost ventilat căminul, beneficiarii fiind apoi readuși în camere.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 23:30 și a fost lichidat după două ore.

Pompierii au rămas cu o autospecială în zonă pentru a asigura supravegherea.

Flăcările au mistuit vegetația uscată de pe o suprafață de opt hectare.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: