Un întreg județ este în alertă din cauza viperelor. Recomandările specialiștilor

viperă prinsă
Sursaa foto: Jandarmeria Mehedinţi

Este alertă în județul Mehedinți, din cauza viperelor. De altfel, spitalele au început deja să își facă stocuri de vaccin antiviperin. În ultima perioadă, jandarmii au fost chemați să intervină tot mai des pentru înlăturarea șerpilor din zonele locuite.

În fața caselor, pe străzile din oraș sau printre mașini – șerpii își fac apariția în zone aglomerate, notează digi24.ro.

Specialiștii au și o explicație pentru invazia de șerpi.

Un sezon acum foarte ploios, care a adus cu sine foarte mulți șerpi de apă. De cele mai multe ori viperele sunt confundate cu șerpii de apă, și aceștia sunt cei mai frecvent întâlniți, chiar și pe lângă localități. Odată cu venirea căldurii, jandarmii au intervenit în 16 situații în care a fost semnalată prezența unui șarpe, doar în județul Mehedinți. În două dintre cazuri, a fost vorba despre vipere, șerpi extrem de veninoși, a căror mușcătură poate fi fatală. Spitalele din zonă și-au făcut stocuri de vaccin”, spune Amalia Dumbravă, biolog.

Medicul Gheorghe Cristescu a declarat că în cazul în care o persoaană este muşcată, cât mai rapid trebuie să se facă vaccin. “În primele 4 ore, că după aceea dă tulburări de coagulare, sângerare, ajunge în organism și poate să fie fatal”.

În majoritatea cazurilor, prezența șerpilor a fost semnalată în gospodăriile oamenilor, în proximitatea locuințelor sau în fața scărilor de bloc. Specialiștii le mai recomandă oamenilor ca atunci când ajung în zone cu vegetație abundentă, unde pot apărea șerpi, să poarte încățăminte adecvată, să fie foarte atenți unde se așază”, a afirmat şi Claudia Mendea, purtător de cuvânt IJJ Mehedinți.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: