Un judecător anunţă oficial că Trump datorează 454 de milioane de dolari într-un caz de fraudă civilă

Donald Trump
Sursa foto: X

Un judecător din New York i-a ordonat vineri oficial lui Donald Trump să plătească 454 de milioane de dolari, inclusiv dobândă, o decizie care îi va oferi fostului preşedinte o lună pentru a depune aproape jumătate de miliard de dolari pentru a contesta verdictul de fraudă, informează CNN.

Donald Trump a fost condamnat în urmă cu o săptămână, la New York, la plata unei amenzi de aproape 355 de milioane de dolari cu privire la o serie de fraude financiare ale imperiului său imobiliar Trump Organization, iar judecătorul i-a interzis candidatului republican în alegerile prezidenţiale, într-o hotărâre fără precedent, să administreze întreprinderea timp de trei ani la New York.

Hotărârea semnată de judecătorul Arthur Engoron a fost depusă vineri în dosarul de la instanţă, la o săptămână după ce i-a găsit pe Trump, Donald Trump Jr. şi Eric Trump responsabili pentru fraudă în dosarul civil introdus de procurorul general din New York, Letita James.

Odată ce Trump şi ceilalţi au primit hotărârea, curge termenul de 30 de zile pentru ca aceştia să depună apel. În acea perioadă, Trump va trebui să depună numerar sau o garanţie pentru a acoperi cele 355 de milioane de dolari şi o dobândă suplimentară de aproximativ 100 de milioane de dolari pe care a fost obligat să le plătească. Fiilor li s-a ordonat ca fiecare să plătească 4 milioane de dolari înapoi reprezentând câştiguri pe care le-au primit în mod necorespunzător din cauza fraudei. De asemenea, cei trei nu mai au voie să conducă o entitate de business în New York timp de mai mulţi ani.

Anterior, James a postat pe X , „Sentiment de vineri: nimeni nu este mai presus de lege”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: