Skip to content
Politică

Un liberal schimbă barca și se înscrie în ALDE. Ce motive are

Un senator liberal a demisionat din partid dupa 25 de ani de când este membru PNL şi s-a înscris în ALDE, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, informează realitatea.net.

Astfel, senatorul liberal Dian Popescu a anunţat că demisionează din partid, urmând să se înscrie în ALDE. Acesta a argumentat că nu mai poate fi complice la fesenizarea partidului, impusă de oameni care nu au nici o legătură cu liberalismul şi a mai adăugat că PNL Gorj este condus de foști membri ai PSD și PPDD, printre care un personaj care în 1990 ataca pe postul național de televiziune manifestația din Piața Universității și făcea propagandă cripto comunistă, făcân referire la Tudor Barbu. De fapt, demisia lui Popescu are un substrat: acesta a fost condamnat de ICCJ la cinci luni de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la abuz în serviciu, faptă de care este acuzat pentru că firma sa ar fi încasat ilegal 154.000 de lei de la Primăria Peştişani, judeţul Gorj, pentru lucrări care nu au fost executate.

Potrivit noilor criterii de integritate adoptate de PNL, Popescu nu mai poate fi susţinut de partid, întrucât are o condamnare. Prin urmare, dacă nu ar fi demisionat, ar fi fost exclus din partid.

Redăm, integral, demisia lui Dian Popescu.

Doamnei co-președinte PNL,Domnului co-președintel PNL.

Stimată Doamnă, Stimate Domn,

Pe această cale, vă anunț demisia mea din Partidul Național Liberal. Am fost timp de 25 de ani membru al acestui partid, dar în acest moment nu mai pot fi complice la fesenizarea partidului, impusă de oameni care nu au nici o legătură cu liberalismul. Timp de 25 de ani am luptat în județul meu, Gorj, pentru ideile liberale.

Acum, PNL Gorj este condus de foști membri ai PSD și PPDD, printre care un personaj care în 1990 ataca pe postul național de televiziune manifestația din Piața Universității și făcea propagandă cripto comunistă. Este o rușine! Nu pot să accept ca, la 26 de ani de la Revoluție, PNL să fie condus de un fost lider al FSN din 1990 și de oameni care nu au nici o legătură cu liberalismul. De astăzi voi activa în grupul din Senat al ALDE. Cred cu tarie ca este singura modalitate prin care imi pot respecta ideile liberale pentru care am luptat două decenii„, se arată în document.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *