Skip to content
Politică

Un lider al Al-Qaida ameninţă Franţa cu noi atacuri

Atentat terorist în Franţa. Un lider religios din cadrul grupării Al-Qaida în Peninsula Arabă (AQPA) a ameninţat de curând Franţa cu noi atacuri teroriste, potrivit unei înregistrări difuzate vineri, informează SITE, organizaţie care monitorizează site-urile islamiste, relatează agenţia AFP, citat de adevarul.ro

Într-o înregistrare video, Harith al-Nadhari, o autoritate în materie de sharia (legea islamică) se adresează francezilor şi îi ameninţă cu noi atacuri. „Nu veţi fi în siguranţă atât timp cât veţi lupta împotriva lui Allah, mesagerului său şi credincioşilor.Soldaţi ai lui Allah au ajuns printre voi”, spune Harith al-Nadhari.

Fraţii Kouachi, autorii atentatului de la sediul revistei pariziene Charlie Hebdo, au anunţat că acţiunile lor sunt desfăşurate după instrucţiuni ale grupării Al-Qaida în Peninsula Arabă (AQPA).

Cei doi bărbaţi au fost ucişi vineri de forţele speciale de poliţie franceze, după o operaţiune iniţiată la o tipografie din nord-estul Parisului. De asemenea, Amedy Coulibaly, autorul luării de ostatici de la un magazin evreiesc din Paris şi presupusul criminal al poliţistei omorâte în zona Montrouge, a spus la rândul său că făcea parte din organizaţia jihadistă Statul Islamic (ISIS).

Riscul unor noi atentate a fost menţionat recent şi de către şeful serviciului britanic de informaţii (MI5), care a declarat că o grupare islamistă extremistă din Siria planifică „atentate de mare amploare” în Occident.

„Ne confruntăm cu comploturi mai complexe şi mai ambiţioase care urmează modul de abordare al retelei Al-Qaida. Ştim, spre exemplu, că o grupare de terorişti fanatici Al-Qaida în Siria planifică atentate de mare amploare împotriva Occidentului. Lucrăm la capacitate maximă, dar nu putem preveni totul”, a spus Andrew Parker, directorul general al MI5.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *