Skip to content
Politică

Un lider PNL pune tunurile pe PSD: Galeria penalilor se pregătește pentru poza de grup!

fireduplive.com

Un lider al Partidului Național Liberal (PNL) pune tunurile pe Partidul Social Democrat (PSD), susținând că „galeria penalilor pesediști se pregătește puternic pe margine pentru poza triumfală de grup”, potrivit unui comunicat trimis, luni, PSnews.ro.

„Declarația lui Liviu Dragnea, conform căreia Victor Ponta e așteptat să nu fie doar un simplu deputat, confirmă o evidență a politicii românești: între PNL și PSD, prăpastia e adâncită de îndepărtarea politicienilor penali, respectiv de folosirea lor”, declară Dorin Dobra, vicelider al grupului liberal din Senat.

În același context, Dobra dă asigurări că PNL nu va lăsa guvernarea pe mâna unor politicieni certați cu legea.

„Oricât am bate, și numai simplă monedă, pe această raportare, diferențele dintre partidele noastre sunt imense. Niciodată, într-un viitor guvern PNL, actul de guvernare nu va fi pus în mâna unor persoane ce au probleme cu justiția, în vreme ce la PSD acesta nu este și nici nu a fost vreodată un criteriu”, detaliază senatorul de Bistrița-Năsăud.

Astfel, Dorin Dobra amintește că PSD și-a adoptat criterii de integritate abia după ce PNL făcuse o mutare similară.

„Iar dacă tot vorbim de criterii de integritate, haideți să ne amintim că, la scurt timp de la adoptarea acestora de către PNL, PSD s-a repezit și el să adoptate astfel de criterii. A făcut-o, însă, doar de ochi lumii, dovadă fiind galeria de candidați „penali” cu care a defilat la alegerile locale.

În această deosebire stă și marea miză a alegerilor parlamentare de anul acesta, respectiv raportarea la acțiunile deschise de Justiția românească. Dacă noi, cei de la PNL, am înțeles că viitorii oameni de decizie trebuie să fie în primul rând cinstiți, cei de la PSD nu-și propun nici pe departe așa ceva. Plagiatul, mita, delapidarea și sifonarea fondurilor guvernamentale vor rămâne constantele guvernării PSD-iste, așa cum, de altfel, au și fost în întreaga istorie post-decembristă”, spune parlamentarul liberal.

Nu în ultimul rând, Dorin Dobra amintește de condamnarea definitivă a lui Liviu Dragnea, președintele PSD.

„Când un președinte de partid condamnat definitiv, cu ambiții de prim-ministru, cheamă, practic, în echipa unui iluzoriu viitor guvern, un coleg de aceeași teapă, nu face altceva decât să proiecteze un viitor sumbru pentru România”, conchide senatorul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *