Un locotenent american de la baza din Deveselu scapă nepedepsit după ce a bătut un cetăţean român. Aşa ceva este posibil pentru că din 2001 există un acord între statul român şi cel nord american prin care militarii americani care comit la noi infracţiuni ce se pedepsesc cu peste un an de închisoare să nu fie traşi la răspundere în ţara noastră, notează stiri.tvr.ro.
Tânărul agresat de militarul american a povestit cum s-a petrecut totul, în vara anului trecut. S-a dus să bea o cafea la restaurantul din Caracal unde şi lucra atunci şi a fost lovit, fără motiv, îşi aminteşte el.
“Domnul era acolo, era băut și a plecat în grabă, a venit spre mine și m-a lovit. Fără să-i zic nimic, fără să interacționăm, nimic. Apoi el a plecat de acolo și eu am așteptat până a venit Poliția și Salvarea”, spune Cristian Bărăitaru, victima militarului american.
Cristian Bărăitaru a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijire medicală, arată documentul de clasare a cauzei.
Clasarea cauzei este consecinţa unui acord româno-american semnat în anul 2001, se precizează în documentul de clasare, întocmit de procurorii militari.
“Se constată că, potrivit art. 3, pct. 1 al Acordului dintre România şi SUA privind statutul forţelor SUA în România, semnat la Washington, la 30 octombrie 2001, România a renunţat la dreptul prioritar de exercitare a jurisdicţiei sale penale, această putând fi exercitată, în condiţiile pct. 2 al aceluiaşi articol, doar pentru infracţiunile cu gravitate redusă, sancţionate prin amendă sau cu închisoare pe durată mai mică de un an. (Sursa: Ordonanţa Parchetului Militar de pe lângă TMB)”
Adrian Cuculis, avocatul fam. Bărăitaru, spune: “Există martori, există înregistrări, există și certificatul medico-legal. Vorbim de un cetățean român agresat la el în țară, însă nu s-a întâmplat aboslut nimic pentru că există această impunitate sau presupunem că există impunitatea respectivă și facem o paralelă destul de simplă cu ceea ce s-a întâmplat în cazul lui Teo Peter, acolo unde aceeași impunitate a dus la imposibilitatea atragerii răspunderii penale a acelei persoane”.
Teo Peter a murit în 2004 în urma unui accident rutier, provocat de un militar american de la Ambasada Statelor Unite la Bucureşti. Autorul accidentului a scăpat cu o pedeapsă, dată în SUA, pentru mărturie mincinoasă şi obstrucţionarea justiţiei.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News