Metodele tradiționale aduc beneficii sutelor de specii, dar pe măsură ce noile tehnici agricole preiau controlul, căpițele distinctive de fân amintesc de un mod de viață pe cale de dispariție în România, scrie The Guardian. Publicația britanică ilustrează biodiversitatea unor mici ecosisteme pe lângă care noi trecem de multe ori fără să le acordăm importanță.
„Căpițele aurii de fân în formă de picături au fost un simbol al vieții rurale în România timp de sute de ani. Aceste căpițe înalte de 3 metri reprezintă deznodământul a zilele întregi de muncă grea depusă de familii, de la copii până la bunici, în toiul verii. Împreună, ei taie iarba înaltă până la talie, o lasă să se usuce la soarele fierbinte și o stivuiesc pentru a fi depozitată pe timpul iernii, pieptănând fânul în jos pentru a-l proteja de vânturile aspre, ploile abundente și zăpadă”, arată publicația britanică.
The Guardian le explică cititorilor săi că, pe tot parcursul iernii, mănunchiuri de fân sunt luate din căpițe și date ca hrană animalelor, subliniind totodată că munca este intensă și comunitară, dar aduce beneficii multor specii, nu doar oamenilor și animalelor lor:
„Cercetările arată că aceste pajiști sunt printre cele mai bogate ecosisteme terestre din punct de vedere al biodiversității, pline de lăcuste, fluturi și păianjeni, precum și peste 100 de specii de ierburi și flori, inclusiv lathyrus nissolia, sânziene și sipici. Activitatea umană este cea care face ca aceste habitate să fie atât de bogate pentru viața sălbatică: sute de specii de plante, păsări și insecte s-au adaptat de-a lungul secolelor de cultivare și recoltare a pajiștilor, ciclurile lor de viață împletindu-se cu agricultura”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News