Un marinar român a murit decapitat pe o navă ancorată într-un port din China. Cum s-a produs tragedia

Foto: SLN-Facebook

Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) a anunţat, luni seara, că un ofiţer român şi-a pierdut viaţa pe o navă aflată într-un port din China după ce a fost lovit în cap de două parâme, fiind decapitat.

Sindicatul Liber al Navigatorilor a transmis, pe pagina sa de Facebook, că autorităţile din China fac cercetări cu privire la acest accident, iar familia marinarului ar trebui să primească un raport final despre eveniment.

„Pe o navă care se afla în China, în portul Qingdao, a avut loc un tragic accident care s-a soldat cu pierderea vieţii unui ofiţer român. NBP se afla la manevra pupa între două parâme încurcate care s-au întins în forţă lovindu-i casca şi capul acestuia. Lovitura a fost aşa de puternică încât capul fost desprins de corp, decesul survenind pe loc. Autorităţile din China şi compania fac investigaţii în privinţa acestui tragic accident. Familia trebuie să primească un raport final în care să se descrie împrejurările în care a avut loc accidentul, cum s-a întamplat şi cine se face vinovat (dacă sunt vinovaţi)”, a anunţat Sindicatul Liber al Navigatorilor.

SLN a mai transmis un mesaj tuturor marinarilor cu privire la condiţiile de muncă: „Tuturor navigatorilor – mare atenţie – munciţi în siguranţă ! Orice aspect care vă poate pune viaţa în pericol trebuie să o raportaţi sindicatului şi autorităţilor”.

 

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: