Skip to content
Opinii & Analize

Un mic îndrumar, la început de campanie

Și lucrurile se complică… Dacă săptămânile trecute ne plângeam de lipsă de candidați la București, acum pare să fie înghesuială pe cea mai mare dregătorie locală a țării. La ora la care scriu acest articol avem inclusiv un veritabil careu de ași: un primar în funcție, un candidat al unei mari coaliții a dreptei (sau mai degrabă o coaliție anti-PSD), un fost președinte, un fost premier. Și se mai vorbește despre încă una-două candidaturi, mai fără șanse. La sectoare, nici să nu mai povestim ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni…

Acum să ne gândim puțin la sondajele pe care le-am văzut până acum. Trebuie să înțelegem că tot ce măsoară sociologii înaintea campaniei electorale în privința ipoteticilor candidați este destul de relativ. Nu aiurea, ci relativ. Practic, înainte de a ști cine este oficial înscris în cursă, indicatorii de încredere publică în personalități locale sunt cumva mai relevanți decât simularea votului pentru primărie. Sigur că ai doi-trei candidați mai importanți, dar distribuția votului va depinde în primul rând de prezența la vot și de lista de candidați. Mai ales când alegerile sunt într-un singur tur. Simularea duelurilor finale între candidații principali este aproape inutilă în asemenea condiții. Și iată cum, cu două săptămâni în urmă contau doar doi candidați, dar acum avem încă unul, posibil doi, care nu au neapărat șanse să câștige, dar care pot mușca zdravăn din scorurile primilor doi, sau, mobilizând anumite zone de electorat, pot schimba ușor, dar decisiv, mai ales că alegerile au un singur tur, alchimia aceasta foarte volatilă care stabilește proporțiile voturilor celor doi candidați eligibili.

La acestea se adaugă și faptul că nici publicul nu știe foarte bine dacă se va prezenta la alegeri, chiar dacă am admite că știe, tot ipotetic, cu cine votează. Nu mai vorbim de faptul că între momentul acesta și cel al alegerilor va exista o situație socială cu totul deosebită – cea a campaniei electorale, cu fețe, cu programe, cu mesaje persuasive, cu publicitate negativă, cu stigmatizări, cu confruntări televizate, cu mobilizări și demobilizări de electorat. Campanie care trebuie să își pună amprenta cumva asupra votului, altfel nu s-ar face.

În prognozele electorale, nu ne luăm după analiști care știu ei cum gândește poporul și care simțiseră cu zece luni înainte că X o să câștige, dar nu au vrut să ne spună. În prognozele electorale măsurăm realități, ne adaptăm la situații de fapt, la liste de candidați, la mesaje, la modul în care alegătorii percep duelurile dintre candidați din timpul campaniei, la modul în care evoluează campania electorală.  În raport cu toate acestea producem cifre cărora căutăm apoi să le căutăm corelații și interpretări, deci sens.

Și e timpul să ne facem și o autocritică, fie că suntem cititori, jurnaliști, politicieni sau sociologi.

Cred că este o greșeală și faptul că publicul urmărește de multe ori sondajele așa, ca o măsurătoare cu metrul de croitorie. Iar presa încurajează cumva această atitudine, absorbind graficele sociologilor fără să ia în calcul relativitatea specifică a măsurării sociale. Partidele aruncă pe piață câteva cifre care le avantajează, fără explicații, fără contextul dat de întrebare, fără să precizeze din ce participare estimată au calculat cifrele și, mai ales, fără să spună publicului că toate acestea sunt lucruri de care trebuie ținut cont când citim date de sondaj. Este o utilizare primitivă a sondajelor de opinie, pe care, din păcate, cam toți cei care comandă sondaje politice de interes public o cam abordează.

Sincer vorbind, tot presa, cea care popularizează sondajele, poate să ajute puțin publicul în privința lor. Nu spunem acum că orice cititor trebuie să învețe bucătăria internă a unui asemenea studiu, dar, așa cum este necesară corecta informare a publicului în multiple tipuri de interacțiuni sociale și comunicaționale, poate ar fi timpul, în aceste vremuri în care vorbim tot mai des despre fake news, să stabilim împreună niște norme mai clare de prezentare a unor sondaje, în așa fel încât publicul să nu mai poată fi indus în eroare cu câteva cifre scoase din context și aruncate în două rânduri de articol de ziar, chiar dacă ele, luate în sine, nu sunt false.

Practicile acestea ajung să dăuneze inclusiv institutelor de sondare a opiniei publice, ale căror rezultate sunt diseminate public prin decupaje tendențioase de către partidele care comandă asemenea studii. Pe termen lung, credibilitatea sondajelor ajunge să scadă.

Oglindă, oglinjoară… Cine e pe locul I la București?

Cum am mai spus, circulă mai puține sondaje despre alegerile din București decât mă așteptam. Desigur, contextul pandemic nu ajută industria sondajelor de opinie publică. Nici faptul că până de curând nu știam  când vor fi alegerile.

Pe scurt, unele sondaje o dau pe Gabriela Firea în fața lui Nicușor Dan cu 7-9 %, altele dau ierarhia exact invers. Sunt ele pur și simplu contradictorii, sau piața e atât de volatilă încât cifrele acestea, indiferent de ierarhia pe care o dau, nu sunt decât expresia faptului că piața voturilor nu s-a așezat încă?

Cred însă că lista de candidați abia s-a structurat, publicul de abia devine conștient de prezența lui Traian Băsescu și a lui Călin Popescu Tăriceanu pe ea (două candidaturi care pot lua avânt, sau se pot „răsufla” în următoarele 10-15 zile), de abia ne-am obișnuit cu ideea că vor fi alegeri (dacă vor fi!), campania abia începe și va fi, cel mai probabil, mai puțin mobilizatoare decât cele din anii trecuți; hotărârea de a participa sau nu la vot va fi calul de bătaie al lunii de campanie electorală care urmează. Scandalul dintre candidați, chiar dacă nu față în față, va fi din plin, având în vedere careul de ași despre care vorbeam la început.

Practic, dacă vrem să știm cine va câștiga, să ne uităm la sondajele de peste două-trei săptămâni, deci imediat după jumătatea campaniei și, mai ales, la indicatorii de prezență la vot, căci prezența reală va face iar diferența dintre ce vor spune sondajele și ce se va întâmpla la urne. Deci, ca să folosim o expresie la modă zilele astea, dacă vreți să fiți cu ochii pe ceva, fiți cu ochii pe cifrele de prezență și abia apoi pe distribuția voturilor.

Și încă un sfat, zic eu, cel mai important, pentru public: să nu mai încercăm să ghicim rezultatul alegerilor ca și cum am privi la o emisiune-concurs. Să fim mai indiferenți față de scorurile candidaților din sondaje, mai puțin partizani, să intrăm în rolul de adevărați beneficiari al campaniei electorale și ai următorului mandat de primar general: să cerem candidaților să ne convingă, să ne spună ce au de oferit și să prezinte garanții că se vor ține de proiectele anunțate. Sondajele trebuie să fie pentru ei, mandatul primarului general pentru noi. Până acum a fost invers: noi rămâneam cu sondajele și cu fluturașii din campanie, învingătorii din alegeri plecau mai departe cu mandatul de primar la purtător.

***

Darie Cristea este sociolog, conferențiar universitar la Universitatea din București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Este de asemenea cercetător științific la ISPRI – Academia Română și membru în boardul LARICS. A colaborat în ultimii ani cu mai multe structuri de cercetare de piață pentru culegere și analiză de date. Autor de lucrări științifice, dar și pentru marele public.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *