Skip to content
Politică

Un mogul din puscarie, despre posibilul viitor premier: ”Un politician obscur… Se stia despre el ca este 'fiul tatalui'”

In urma cu aproximativ o saptamana, unul dintre cei mai influenti si puternici oameni ai Romaniei post-decembriste anunta un val de dezvaluiri cu privire la cei care conduc astazi Romania. Este vorba despre Sorin Ovidiu Vintu, unul dintre mogulii pe care Traian Basescu i-a acuzat in repetate randuri ca vor sa confiste Romania. Un mogul care a baleat de-a lungul timpului, in functie de interesele pe care le avea.

Dupa “Preambulul” din 28 octombrie 2014, Sorin Ovidiu Vintu a revenit cu o noua postare. Intitulata “Capitolul 1- Structura de putere”, Vintu povesteste din Spitalul Penitenciarului Jilava despre confruntarea dintre Traian Basescu si Adrian Nastase, aminteste momentul in care s-a decis sa nu-l mai sprijine pe actualul presedinte, acuza “barbaria si ticalosia” cu care a fost tratat Dan Voiculescu si explica modul in care actioneaza Serviciul Roman de Informatii. De altfel, referindu-se la SRI, Vintu il caracterizeaza si pe directorul acestui serviciu, George Maior, cel care reprezinta una din variantele pentru functia de premier, in cazul in care Victor Ponta castiga alegerile prezidentiale. “Un politician obscur”, spune Vintu despre Maior.

Iata postarea lui Sorin Ovidiu Vintu:

“În mod normal, într-un stat democratic sunt trei puteri mari si late. Puterea legislativă, cea executivă si cea judecătorească. De-a lungul timpului, cele trei puteri au fost obligate, ca urmare a slăbiciunilor si a coruptiei lor, să mai accepte, în mod informal, încă un jucător la masa puterii – presa. Aceasta a fost numită, în mod pompos si cu o extrem de fină si camuflată ironie, „câinele de pază al democratiei”.

Cum au evoluat cele trei puteri în România si cum au cooptat presa pe post de câine si scut în antecamera puterii, plătind-o cu resturile de la masa bogatilor, voi povesti după ce trece această încântătoare campanie electorală. Până atunci, mă voi limita la a arăta care sunt mecanismele, fără a da nume de persoane.

În interiorul acestor forme de organizare statală, apare, în anul 2004, Traian Băsescu. Era ales presedintele tării de o populatie sătulă de rapacitatea familiei Năstase si a găstilor din P.S.D. Îmi amintesc amuzat de confruntarea finală dintre cei doi.

Năstase, un intelectual rasat, de un rafinament bizantin, confruntându-se cu un Băsescu rudimentar si patetic. O inteligentă scăpărătoare si educată împotriva unei inteligente de supravietuitor. Un principe contra unui hingher. La final stiti si voi ce s-a întâmplat. Principele a fost trimis de hingher la Jilava. Câstigătorul, ca în mai toate filmele americane, s-a ales cu presedintia si cu fata.

Primul lucru pe care l-a făcut Băsescu în calitate de presedinte a fost să declare o vasalitate totală si loială superputerii de peste ocean. Acea inteligentă de supravietuitor pe care i-o cunosteam s-a dovedit a-i fi extrem de utilă, atât lui, ca individ, cât si nouă, ca tară.

Pozitionarea României alături de America ne-a ajutat în momente extrem de delicate în politica internatională. Sprijinul permanent acordat de americani ne-a ajutat să nu ne rupem gâtul în timpul crizei economice din 2008. Evident că nimic nu este gratuit în lumea asta, cu atât mai putin ajutorul americanilor.

În schimbul protectiei si ajutorului pe care l-au acordat si continuă să-l acorde atât României, cât si lui Băsescu, americanii au cerut si au primit dreptul să construiască, în România, o structură de putere, dincolo de structura legitimă a unui stat democratic. Au construit o structură de putere nelegitimă.

Acesta a fost momentul când am decis să nu-l mai sprijin pe Băsescu. NU ăsta era tipul de modernizare a României pe care mi-l doream. M-am simtit brusc trădat, bătrân si fără tară. Coleric fiind, nu m-am apucat de plâns, ci am sărit la bătaie. Deznodământul îl stiti. Mi-am rupt si celălalt picior si acum postez pe blog ca orice puscărias care se respectă, de la spitalul penitenciar Jilava.

În sfârsit, ajungem si la miezul chestiunii: care este structura nelegitimă de putere despre care vorbim si cum functionează ea”.

Serviciul Român de Informatii

Acesta este condus politic de un politician, obscur până la numirea sa în fruntea Serviciului. Până atunci se stia despre el că este „fiul tatălui” (suspectat de legături nu tocmai principiale cu niste servicii americane), că este rudă foarte apropiată cu un mare scriitor român si că a semnat o afacere dubioasă cu niste fregate englezesti, cât a fost la M.Ap.N.

Din punct de vedere operativ, Serviciul este condus de către un ofiter, la fel de obscur până în momentul numirii lui în functia de adjunct al politrucului. Despre el se stie doar că a fost implicat în afacerea cu jurnalisti români răpiti în Irak. Având o constitutie atletică, a fost folosit la căratul multor geamantane, care se pare că au ajuns la destinatie ceva mai usoare decât la plecare.

Dincolo de operatiunile care sunt normale pentru genul acesta de institutie, ea se ocupă si de recrutare. Un lucru firesc, dacă nu am tine cont de directiile si amploarea fenomenului – magistrati, politicieni, jurnalisti.

Aceste zone nu sunt doar infiltrate de S.R.I., ele sunt de-a dreptul infestate. Toate deciziile importante din acest stat nu sunt luate de structurile legitime, ci de această structură ilegitimă de putere. Această institutie a devenit stat în stat. Nimeni nu o verifică, nimeni n-o sanctionează. Comisia aceea de control din parlament este alcătuită din nouă Sebastian Ghită.

Conducătorii acestei institutii se raportează doar la Washington. Evident că si cei de acolo „respectă” cu sfintenie principiile suveranitătii altui stat si le spun celor doi tiriplici că au un presedinte în tară. Ăsta este semnalul că, pentru o perioadă de timp, butonul de comandă este la Băsescu. Azi. Mâine nu se stie.

Iată de ce liderii politici se întrec în a săruta poala caftanului american. Să capete dreptul de a folosi butonul. Degeaba votezi un presedinte, dacă Washington-ul nu-i dă acces la acest buton.

Va sta la Cotroceni si va ascuti creioane.

Cum functionează?

1. Prin serviciul tehnic te interceptează. Pe telefon sau ambiental. Pentru a te intercepta au nevoie de semnătura unui judecător, pe un document emis de ei. Judecătorul, după ce studiază foarte atent si exigent motivele pentru care se cere interceptarea, semnează mandatul de interceptare. Uneori (e drept, mai rar), cei de la S.R.I. solicită doisprăzece semnături și se trezesc cu două. Judecătorul a semnat de două ori pe acelasi mandat de interceptare. Să fie sigur. De aceea am spus că le studiază atent si exigent.

2. Nu contează ce vorbesti, S.R.I. face plângere penală.

3. Nu contează ce contine, procurorul va mai găsi, în mod indubitabil, încă două-trei fapte. Putem presupune că, întâmplător, plângerea penală făcută de S.R.I. ajunge la un procuror onest, unul care să nu fie acoperit. Fiti convinsi că măcar doi colegi „binevoitori” îi vor spune că e jale mare cu plângerea respectivă, că e în atentie, că respectivul e cunoscut drept spăgar sau spion rus.

4. Procurorul solicită arestarea. „Nenorocitul” prezintă un pericol imens pentru societate.

5. Pe toate televiziunile de stiri informatia începe să curgă.

6. „Nenorocitul” ajunge în instantă.

7. Pe canalele de stiri apar primele stenograme.

8. Judecătorul din prima instantă, după ce studiază atent si exigent motivele pentru care procurorul cere arestarea, se retrage să delibereze.

9. Presa asteaptă cu sufletul la gură.

10. Obosit, gârbovit, cu o mină descompusă, de dispret, judecătorul îl atinteste pe „nemernic”. Curtea a decis, admite solicitarea Parchetului.

11. Breaking News si mai galben. Începe procesul de desfigurare a „nenorocitului”, chiar dacă, întâmplător, jurnalistul respectiv nu are relatii nefiresti cu S.R.I., se lasă antrenat de isteria generată de ofiterii aflati sub acoperirea de jurnalist.

„Desfigurează-ti adversarul, arată-l lumii ca pe-un monstru si apoi poti să-l ucizi”, Goethe

Aceasta este forta S.R.I. În tot acest joc sunt prinsi zeci de procurori, zeci de judecători, zeci de jurnalisti. Toti ofiteri ai S.R.I. Toti actionând, nu în interesul statului român, ci în folosul unui individ. Astăzi, acest individ, cu toate păcatele lui, îsi iubeste tara. Mâine, poate că acest bufon ajunge un dement. Îi schimbă pe cei care conduc institutia si începe să se joace cu acest mecanism de o fortă înspăimântătoare.

Deja suntem ascultati în pat cu nevasta sau amanta, în baie, în lift, în masină, în cârciumi si baruri. Orice spunem se poate întoarce împotriva noastră. Suntem hăituiti si băgati în puscării pe capete pentru că nu plăcem sau nu mai vrem să cotizăm.

Asta a înteles Băsescu din ceea ce câtiva dintre noi îsi doreau. Modernizarea acestei tări. Nu a realizat că acest „Golem”, pe care a acceptat să îl zămislească ca plată pentru protectia sa personală si a tării lui, ne-a vulnerabilizat, si pe noi, si pe el, într-o măsură inimaginabilă.

Nu mai cred de mult în inteligenta de supravietuitor a lui Băsescu (din 2008)! Nu-mi mai plac demult americanii! În ciuda faptului că încearcă din răsputeri să ne civilizeze. Sunt ani de zile de când ne învată să spunem că avem încredere în Justitie, că deciziile Justitiei nu se comentează. Oricine spune altceva este un neocomunist, un antidemocrat, un bou.

Măi Nea’ Unchiule, sunt pline puscăriile de judecători care au luat spagă neautorizată. Dacă as fi comentat în sens negativ vreuna dintre deciziile pe care le-au luat când încă mai era „Justitia”, m-ai fi decorat astăzi? În mod sigur, nu. Ai fi zis, prin vocile „autorizate” din presă, că bou am fost si bou am rămas!

Tipul acesta de slogan, dragii mei copii, este conceput pentru prosti si pentru lasi. Prostul o ia gata mestecată, iar lasul are un motiv să privească torturarea unui semen de-al său, fără să se simtă mizerabil. Sincer să fiu, îi prefer pe prosti acestor canalii. Prostul, în seninătatea lui, îsi exorcizează sentimentul neputintei. Lasul îsi legitimează ticălosia.
Cum a fost posibil să-l lăsăm pe un semen de-al nostru să fie hăituit, torturat, căsăpit, sub ochii nostri si ai copiilor nostri, fără să facem nimic? După rusinea cumplită de acum 25 de ani, când cu totii l-am asasinat pe Ceausescu în ziua de Crăciun, trăiesc acum acelasi sentiment, asistând neputincios la ceea ce s-a întâmplat cu Voiculescu. Urletele hăitasilor, vacarmul de lătrături ale câinilor, loviturile de ghioagă zdrobind maxilarul, demnitatea si craniul „Justitiei” îmi defilau prin fata ochilor, îmi striveau auzul si bruma de ratiune. Asa actionează „Golemul”.

Nu-l simpatizam pe Voiculescu, nu-mi plăcea aerul lui de dandy răscopt, atitudinea lui de „stie tot, poate tot” si multe altele. Nu-l apăr, nu-l spăl, nu-i sustin nevinovătia. Habar nu am dacă a furat la I.C.A. sau nu si nici nu mă interesează asta. Acuz doar barbaria si ticălosia cu care a fost tratat.

Oare Poetul i-a spus politrucului să-i citească poemul acela superb, „Mistretul cu colti de argint”. Chiar dacă da, sunt convins că n-a făcut-o. Ziua e ocupat cu prestatiile pentru Stăpân, seara e prea beat, iar noaptea doarme”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *