Un muncitor a murit la cariera de lignit Roșia a Complexului Energetic Oltenia. Al doilea accident mortal în 9 luni

Sursa foto: Facebook

Compania de stat Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, controlată de Ministerul Energiei, a anunțat decesul unui angajat de la cariera de lignit Roșia.

″În data de 20.10.2023, la cariera Roșia, unul dintre angajați a decedat. În timpul execuției unui program de revizie, atât pe parte electrică, cât și pe parte mecanică, pe tot fluxul tehnologic, un sudor angajat al CE Oltenia care desfășura lucrări de revizie la roata port-cupe a excavatorului SRS 2000-03 a decedat″, a transmis compania.

CE Oltenia mai afirmă că evenimentul a fost comunicat organelor abilitate, pentru a fi stabilite cu exactitate cauzele producerii acestuia.

″Societatea va respecta prevederile contractului colectiv de muncă aplicabile în astfel de situații. Conducerea și colectivul CE Oltenia își exprimă regretul față de tragicul eveniment care a avut loc și transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate″, se mai spune în comunicatul CE Oltenia.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat un ordin privitor la declanșarea unei acțiuni de verificare din partea Corpului de Control al ministrului la CE Oltenia, potrivit Ministerului Energiei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL