Skip to content
Politică

Un nou conflict Gheorghiţă-Voiculescu: ”Ministerul Sănătății nu a plătit personalul din centrele de vaccinare”

Guvernul Romaniei

Cadrele medicale care fac parte din centrele de vaccinare nu au fost plătite la timp, iar această problemă este la nivelul întregii țării, a declarat luni coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Plata trebuie făcută de către Ministerul Sănătății, iar Gheorghiță susține că i-a semnalat de mai multe ori ministrului Sănătății această problemă.

„Sunt semnale primite de mine în ședințele cu reprezentanții centrelor de vaccinare din județe. Este o solicitare pe buna dreptate a personalului care se ocupă de vaccinare, pentru că se așteaptă destul de mult timp să fie făcute plățile”, a declarat Valeriu Gheorghiță, la Digi 24.

El susține că aceasta este una dintre cauzele pentru care unele județe se confruntă cu lipsa de personal pentru centrele de vaccinare. O altă problemă, potrivit lui Gheorghiță, este că pentru coordonatorii centrelor de vaccinare este prevăzută aceeași sumă ca în cazul restului personalului din centre, iar atunci interesul este scăzut.
Conform ordonanței de urgență, instituția care trebuie să asigure plata personalului din aceste centre de vaccinare este Ministerul Sănătății.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *