FOTO Un nou derapaj al lui Trump. Liderul american a publicat un portret al său îmbrăcat ca Papa

Donald Trump
Sursa foto: Donald J. Trump

Donald Trump a publicat, vineri, pe reţeaua sa de socializare un portret al său generat probabil de inteligenţa artificială care îl arată în ţinută papală, după ce a declarat că i-ar „plăcea să fie papă” cu câteva zile înainte de reunirea conclavului de la Vatican care îl va alege pe succesorul lui Francisc, scrie AFP.

Fotografia color difuzată pe Truth Social îl arată pe preşedintele american aşezat într-un fotoliu, cu un aer solemn, cu faţa închisă, îmbrăcat în alb, purtând mitra, având la gât impunătoarea cruce de aur, cu mâna stângă sprijinită pe coapsă şi cu degetul arătător drept ridicat spre cer.

Fotografia, vizibil generată de inteligenţa artificială potrivit presei americane care a republicat-o pe conturile sale de socializare, nu este însoţită de niciun comentariu din partea miliardarului republican.

Sursa foto: Donald J. Trump

De la revenirea sa la Casa Albă, la 20 ianuarie, Donald Trump a saturat media americană şi mondială cu anunţuri şi comentarii pe toate temele. La începutul acestei săptămâni, el a glumit despre alegerea viitorului lider al celor 1,4 miliarde de catolici, o minoritate religioasă din Statele Unite.

„Mi-ar plăcea să fiu Papă. Asta ar fi alegerea mea numărul unu”, a spus el, întrebat de jurnalişti despre preferinţele sale pentru succesorul lui Francisc, care a murit în lunea Paştelui la vârsta de 88 de ani.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: