Premierul Florin Cîţu a afirmat, marţi seară, că sunt mai multe legi care au trecut de Guvern şi în Parlament s-au blocat şi trebuie găsită o soluţie în acest sens. ”De-acum încolo va trebui să facem reformă prin ordonanţe altă soluţie nu văd (…) Nu voi aştepta după Parlament să se horărască”, susţine premierul. Afirmațiile premierului nu fac decât să confirme că în prezent există o puternică criză a puterii executive și, în realitate, aceasta este o criză structurală cu care s-a confruntat democrația românească încă din primele zile de după decembrie 1989.
Criza puterii executive
Criza puterii executive se manifestă în cel puțin trei dimensiuni: excesul legislativ al executivului si subordonarea puterii legislative, subordonarea politică a executivului și relația premier-președinte. Dacă ne referim la prima dimensiune, excesul legislativ al executivului și subordonarea puterii legislative, putem constata proporțiile crizei urmărind frecvența cu care sunt emise Ordonanțele de Urgență. În anul 2018 de pildă, am avut numai puțin de 112 asemenea acte. Am dat exemplul anului 2018 pentru a vedea că această tendință nu este localizată doar la nivelul unui anumit partid (în 2018 guvernul era condus de o coaliție în fruntea căreia se afla PSD), ci este un simptom al deficiențelor democrației autohtone în ansamblul ei. Puterea executivă își asumă cu fiecare cabinet suprasarcini legislative. Legile nu mai sunt supuse dezbaterii parlamentare, iar prerogativele legislative ale Parlamentului sunt astfel eludate, deși urgența pachetelor legislative nu este justificată de fiecare dată. Exacerbarea funcției legislative a executivului nu face decât să dăuneze puterii legislative și democrației românești.
Constituția României spune negru pe alb că „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora” (Articolul 116, Al. 4). Cu toate acestea, guvernul indiferent de culoarea sa politică, face exces de această prerogativă constituțională și își asumă puteri legislative sporite. Lucrul acesta este tentant, dar extrem de periculos. Este tentant pentru că poți eluda întregul proces legislativ care este mult mai greoi și anevoios. Dar tocmai aceasta este esența democrației – dezbaterea. Deciziile într-o democrație sunt mai lente, dar mai legitime decât într-un regim autoritar, unde un singur individ sau un grup restrâns de indivizi adoptă pe repede înainte orice le trece prin minte, fără a avea nici un fel de opreliști instituționale. O democrație este caracterizată prin sistemul de pârghii și contraponderi care previne excesele caracteristice într-un regim autoritar. Puterea este împărțită între mai multe ramuri și nu este concentrată în mâinile unui singur individ sau a unui grup restrâns. Instituțiile sunt forțate să colaboreze și să caute cel mai mic numitor comun.
Eludarea puterii legislative reprezintă un exces grav al puterii executive. Premierul și-ar dori ca lucrurile să se miște mai rapid, însă lucrul acesta nu înseamnă că trebuie să facă exces de puterea executivă pentru a subordona într-un fel sau altul legislativul. Fiecare instituție are rolul său stabilit de Constituție, iar orice tentativă de derogare de la prevederile legii fundamentale devine o practică periculoasă pentru democrația autohtonă.
În final, o criză a puterii executive înseamnă de fapt o criză a democrației, iar democrația românească se află din acest punct de vedere, de aproape trei decenii în această criză prelungită. Din păcate, tentativa premierului nu face decât să adâncească această criză.
