Skip to content
Opinii & Analize

Un nou episod al declarațiilor contradictorii. Ce ne spun erorile dese de comunicare despre actuala coaliție de guvernare

Inquam Photos / George Călin
" "

Pe măsură ce valul trei al pandemiei globale de coronavirus lovește Europa și implicit România, vedem cum membri coaliției de guvernare devin tot mai inconsecvenți și mai contradictorii. După ce au instituit o excepție discutabilă în privința carantinării Capitalei, partenerii nu se înțeleg nici când vine vorba despre viitorul elevilor.

Coaliția de guvernare, repetentă la capitolul comunicare

" "

În spațiul public, aliații de la guvernare au început să își facă un obicei în a rata complet la capitolul comunicare. După ce s-au contrazis pe cifrele oficiale privind rata de infectare, astăzi avem parte de un nou episod de comunicare defectuoasă. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat că, având în vedere că rata de incidență a depășit 6 la mie, învățământul ar trebui să treacă în online. Doar că declarațiile acestuia au fost infirmate practic chiar de către ministrul Educației care declarase că a stabilit împreună cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, modificarea ordinului comun astfel încât elevii care în prezent merg la şcoală să poată să o facă şi în continuare până la instituirea carantinei. Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu ar pregăti împreună cu echipa sa mai multe scenarii pentru continuarea școlii. La rândul său, premierul Florin Cîțu declarase că o carantinare totală a Capitalei nu este o opțiune, transmițându-le totodată bucureștenilor să ignore scenariile și să aștepte deciziile autorităților.

Episodul de astăzi, la fel ca alte episoade anterioare în care partenerii de guvernare s-au contrazis în mod public, uneori la o distanță de doar câteva ore, ne spune în mod limpede două lucruri. În primul rând, partenerii de guvernare au o problemă serioasă la capitolul comunicare. Din diverse motive aceștia nu se pot pune de acord cu privire la un mesaj simplu și coerent pe care să îl transmită în spațiul public. Lucrul acesta are la rândul său repercusiuni serioase cu privire la credibilitatea și imaginea pe care o lasă aceștia. De multe ori, la nivelul opiniei publice se creează senzația că partenerii de guvernare își spală rufele în public, fiind incapabili să lucreze împreună și să ajungă la un compromis pe care să îl prezinte în fața camerelor de luat vederi și a presei.

În al doilea rând și, poate cel mai important, toate aceste evenimente demonstrează cu asupra de măsură că actuala coaliție nu funcționează de fapt în parametri normali. Dacă privim peste tot în Europa, acolo unde avem guverne funcționale, formate din coaliții multicolore – Germania sau Olanda de pildă – observăm clar că regula fundamentală e aceea legată de coerența mesajelor transmise în spațiul public. Rar sau aproape niciodată nu vom vedea de pildă un membru CDU contrazicând în public, intenționat sau neintenționat, un aliat din SPD. Asta pentru că în statele în care coalițiile de guvernare funcționează eficient, membrii urmează o regulă de aur – nu își spală niciodată rufele în public. În România, din cauza oportunismului politic și a imaturității membrilor coaliției, vedem des cazuri de contradicții flagrante sau atacuri pe la spate. Să ne amintim doar de scandalul dintre ministrul Voiculescu și premierul Cîțu sau de conflictul sporadic dintre Vlad Voiculescu și coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

Toate aceste episoade, precum cel de astăzi în care nu avem o comunicare eficientă și coerentă arată de fapt limitele actualei coaliții. România este condusă în prezent de o coaliție de conjunctură care stă mai degrabă cu ochii ațintiți asupra câștigurilor politice de moment și care își aplica, în mod constant, lovituri dure sub centură. Puțini par a înțelege că obiectivul principal este găsirea numitorului comun. În lipsa acestui numitor comun, vom mai asista la erori grave de comunicare și la certuri sporadice între membri coaliției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *