PSnews

Recent

UPDATE Dăncilă reacționează / Un nou posibil val de proteste în Justiție. Grefierii, nemulțumiți

unimedia.info

UPDATE 12:30

Premierul Viroica Dăncilă și-a convocat, de urgență, pe fondul anunțului făcut de grefieri.

„Am să am o discuţie azi cu domnul ministru Tudorel Toader, o să discut şi cu doamna ministru Carmen Dan. O să vad care e situaţia şi in funcţie de ce îmi spun dumnealor o să găsim soluţii. A fost o discuţie cu grefierii şi s-a descoperit că nu era vina Ministerului Muncii, de aceea nu vreau să discut înainte să mă documentez. Mă documentez astăzi”, a spus Viorica Dăncilă, conform B1.ro.

———————–

Un nou val de proteste în domeniul Justiției s-ar putea declanșa, întrucât grefierii se arată profund nemulțumiți de plată.

Mai precis, grefierii susțin că este a doua lună în care salariile lor sunt calculate greșit, cerând în mod clar intervenția ministrului Justiției, Tudorel Toader. În plus, angajații susțin că motivul pentru care plățile nu sunt recalculate ar fi chiar lipsa unui regulament clar, scrie News.ro.

„Nici până la acest moment, salariile acordate nu sunt uniformizate la nivel naţional, conform modului de calcul aplicat de Curtea de Apel Bacău, indicat şi de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale ca fiind cel corect şi agreat de Curtea de Conturi. Ordonatorii secundari de credite refuză să calculeze salariile, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, justificându-şi refuzul pe lipsa Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” şi Curtea Constituţională (…), consecinţa fiind neacordarea sporului pentru condiţii deosebite personalului auxiliar de specialitate şi conex”, adudţin grefierii, apreciind că se impune „intervenţia Ministrului Justiţiei la Guvernul României pentru emiterea Hotărârii de Guvern de aprobare a Regulamentului-cadru” şi „intervenţia expresă a Ministrului Justiţiei la nivelul ordonatorilor secundari de credite pentru aplicarea unitară a acestui mod de calcul, prin elaborarea unor norme metodologice unitare de calcul a drepturilor salariale (grile de salarizare)”, afirmă grefierii.

Grefierii neumulțumiți amenință cu protestele sau chiar suspendarea totală a lucrului, subliniind faptul că au un rol important în înfăptuirea actului de justiţie, reprezentând ”motorul” fiecărei instanţe şi fiecărui parchet.

”Au trecut mai mult de 5 luni de zile de la data la care trebuiau stabilite locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea exactă a sporului pentru condiţii de muncă, fiind a doua lună consecutiv în care salariile categoriei noastre profesionale sunt calculate greşit, la care se adaugă pasivitatea ministrului justiţiei, de neconceput în ceea ce priveşte categoria personalului auxiliar de specialitate şi conex, cea mai numeroasă categorie profesională a sistemului judiciar, aproximativ 8000 de angajaţi şi de care ministrul justiţiei, efectiv, ”a uitat” că există, deşi de mai bine de un an şi jumătate au fost înteprinse demersuri cu privire la: o salarizare adecvată şi unitară, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, plata orelor suplimentare, suplimentarea schemelor de personal, adoptarea unui nou statut pentru profesie, modificarea condiţiilor privind acordarea pensiei de serviciu”, mai susțin grefierii nemulțumiți.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi