Skip to content
Alegeri locale 2020

Un nou tur de scrutin în trei localităţi unde sunt candidaţi în situaţie de balotaj

Inquam Photos/Octav Ganea

Biroul Electoral Central pentru alegerile locale a decis, sâmbătă, organizarea unui nou tur de scrutin pentru funcţia de primar în trei localităţi din ţară, unde sunt candidaţi în situaţie de balotaj. Conform hotărârii BEC, publicate pe site-ul instituţiei, este vorba despre comuna Rebra din judeţul Bistriţa-Năsăud, comuna Orţişoara din judeţul Timiş şi comuna Balaci din judeţul Teleorman.

Noul tur de scrutin este programat pe data de 11 octombrie, precizează hotărârea BEC. Potriit Agerpres, tot pe 11 octombrie se repetă scrutinul pentru funcţia de primar în circumscripţia electorală orăşenească Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin.

Candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj vor fi înscrişi pe buletinele de vot la scrutinul din 11 octombrie în ordinea alfabetică a numelor acestora. La Moldova Nouă, candidaţii vor fi înscrişi pe buletinele de vot în ordinea utilizată la scrutinul din 27 septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *