Italia va avea gata un vaccin anti-Covid, produs de compania farmaceutică ReiThera, începând cu luna septembrie. Potrivit Agenţiei Italiene a Medicamentelor (AIFA), din această toamnă va fi posibilă administrarea a câtorva milioane de doze din acest vaccin.
Președintele Agenţiei Italiene a Medicamentelor , Giorgio Palau, a anunţat într-un interviu televizat că „este posibilă administrarea a câtorva milioane de doze ale vaccinului dezvoltat de Reithera începând din septembrie„. Potrivit acestuia, la acestea se vor adăuga alte 200 de milioane de doze de vaccin pe care Italia le-a comandat de la alte companii farmaceutice, a căror livrare a fost întârziată.
Pentru ca vaccinul de la Reithera să fie disponibil, a precizat Palau, „avem nevoie de câteva luni în plus pentru că faza 1 de abia a fost încheiată, iar la fazele 2-3 vor participa zeci de mii de persoane, transmite Agerpres.
Cum a mințit Raed Arafat la conferința de presă de după tragedia de la Victor Babeș. DSU știa de problemele TIR-urilor ATI
Vlad Voiculescu, bâlbe după tragedia de la Victor Babeș. Ministrul arată spre Arafat și dezvăluie involuntar o nouă gafă de comunicare
Candidat surpriză al USR la şefia Institutului Cultural Român: un actor de apartament, student mediocru
După Vlad Voiculescu, și Stelian Ion încinge spiritele în coaliție. De la ce a pornit conflictul cu UDMR
De ce nu va ieși USRPLUS de la guvernare, chiar dacă Vlad Voiculescu va fi demis de la Ministerul Sănătății
Din acest motiv, acest vaccin „nu este util în această fază critică, dar cu siguranţă va fi mai târziu„, a explicat el. De asemenea, „avem o companie italiană capabilă să realizeze alte aporturi„, a precizat Palau. Italia a anunţat marţi că va investi 81 de milioane de euro pentru dezvoltarea acestui vaccin.
Guvernul italian s-a văzut obligat să reprogrameze planul de vaccinare şi să-şi revizuiască ţintele propuse, din cauza întârzierii livrărilor dozelor de vaccin de la companiile Pfizer şi AstraZeneca.
Ministrul adjunct al sănătăţii, Pierpaolo Sileri, a explicat că întârzierile din livrările vaccinului companiei Pfizer vor provoca amânări de până la patru săptămâni pentru persoanele de peste 80 de ani şi de între 6 – 8 săptămâni pentru restul populaţiei.