Skip to content
Politică

Un om al Monicăi Macovei relatează o întâmplare lacrimogenă cu Băsescu, de la referendumul din 2012

Un coleg de partid al europarlamentarului Monica Macovei relatează o întâmplare lacrimogenă cu fostul preşedinte Traian Băsescu, de la referendumul din 2012, privind demiterea acestuia.

Într-un status publicat, vineri seară, pe Facebook, Adrian Papahagi (membru în partidul M10, înfiinţat de Macovei) povesteşte evenimentul, mărturisind: „M-a apucat nostalgia. Semn de slăbiciune”.

„Vreau să povestesc un episod cu Traian Băsescu. Vorbisem pe scenă la Cluj, în iulie 2012, la mitingul împotriva loviturii de stat (demersul de suspendare şi demitere din 2012 – n.r.). M-a felicitat, îi plăcuse ce zisesem. Eu nu eram prea mulțumit, iar Sever Voinescu și Toader Paleologu (foşti miniştri PDL al Muncii, respectiv al Culturii în guvernul Emil Boc – n.r.) râdeau de mine. Cred că aveau dreptate, fusesem cam retorico-inflamat. Dar asta prinde la mulțimi: până la urmă, piața rezonase.

La întoarcere, președintele stătea pe unul din locurile orientate spre spatele avionului. În fața lui stătea Sebastian Lăzăroiu. Eu eram la vreo 3-4 scaune distanță, în diagonală față de Băsescu.

Și, la un moment dat, în timpul zborului, privirile ni s-au încrucișat. Era obosit, trist, afectat de toată porcăria suspendării. Ne-am privit fix, în ochi, preț de un minut sau două, ceea ce e destul de neobișnuit. Privirea aceea intensă, de om care nu se dă bătut, m-a impresionat și îmi revine adesea. Ne-am mai întâlnit de vreo șase-șapte ori după acel moment (nu am fost niciodată un apropiat al său). L-am apreciat, până când opțiunea dezastruoasă pentru Udrea ne-a despărțit”, a detaliat Papahagi.

El îşi exprimă regretul „că nu am putut construi împreună o mișcare curată și nouă de dreapta”.

„Credeam că dreapta românească se va reseta și se va reconstrui pornind de oamenii care au fost în prima linie în vara lui 2012. N-a fost să fie, totul a fost ruinat de cei care în acea vară se ascundeau. Cu acordul lui.

Sper să putem construi ceva viabil în nou-născutul M10. Idealul meu rămâne același: o clasă politică educată, onestă, decentă, patriotică”, conchide Adrian Papahagi.

1 comentariu la “Un om al Monicăi Macovei relatează o întâmplare lacrimogenă cu Băsescu, de la referendumul din 2012

  1. D-le Papahagi,daca era lovitura de stat din 2012 habar nu avea lumea ca existati!!Datorita lui Traian Basescu aveti amintiri!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *