Skip to content
Societate

Un preot din Cluj a desenat 150 de flori în curtea bisericii pentru a respecta distanțarea fizică la slujbă

actualdecluj.ro
" "

Preotul bisericii ortodoxe „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Florești, Cluj, a surprins sâmbătă, când a fost postată pe facebook o serie de imagini postate în care curtea bisericii apare desenată cu zeci de flori multicolore amplasate la distanță una de alta.

Preotul Ovidiu Marțiș a declarat că e o măsură luată în primul rând din necesitate, aceea a distanțării fizice impuse de starea de alertă. Din mijlocul fiecărei flori până la mijlocul celeilalte de lângă este o distanță de 1,5 metri.

" "
" "

Duminică, 17 mai, s-au ținut primele slujbe religioase în România după aproape două luni cu prezența credincioșilor. La Biserica din Florești fiecare persoană și-a ales o floare unde a ascultat slujba. Au fost peste 150 de persoane la slujba oficiată în curte, așa cum prevede legea, scrie actualdecluj.ro.

Cineva ne-a făcut matrița, apoi am găsit voluntari din comunitate și timp de 4 zile, braț la braț cu ei am făcut acest proiect. Mai întâi s-a pus culoarea de bază, apoi un artist, un pictor, a mers la fiecare floare și a stilizat-o. Nu veți găsi din cele 150, câte sunt, două la fel. Fiecare e diferită, așa cum fiecare om e special în felul său,în sufletul său. Asta ne-am și dorit. Așa cum spunea Constantin Noica, noi trebuie să trăim ca albinele pe pământ, nu ca muștele. Ideea de bază a fost să respectăm regulamentul stării de alertă cu distanțarea de un metru jumate. Am respectat această lege cu strictețe. Și toate celelalte măsuri. Toată lumea a purtat măști, fără excepție. Aveam oricum proiectul de a betona curtea și avem această situație cu pandemia și probabil că vom avea o perioadă îndelungată în care să facem slujbe în curtea bisericii. Și din acest motiv ne-am mobilizat. Florile simbolizează Raiul. Iar fiecare floare a fost însuflețită de credincioși. Forma s-a îmbinat cu fondul”, a declarat spus preotul bisericii.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *