Primarul comunei Obârșia din județul Olt, Tudor Udrea, a murit sâmbătă seara, 12 august, în urma unui accident produs pe câmp.
Bărbatul ar fi fost prins în partea frontală a unei combine agricole. A fost rănit grav și i-a pornit o hemoragie masivă, iar echipajul medical chemat în ajutor nu a mai reușit să-l salveze, scrie Antena3.
„La data de 12 august, în jurul orei 20,40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost surprinsă și accidentată de un utilaj agricol (combină agricolă), pe un teren agricol situat în extravilanul comunei Obârșia, județul Olt. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Nr. 10 Vișina, care au identificat trupul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de 64 de ani, din comuna Obârșia, județul Olt. Trupul bărbatului a fost transportat la Spitalul Orășenesc Corabia, în vederea efectuării necropsiei. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au comunicat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Tudor Udrea conducea comuna Obârșia, situată în sudul județului Olt, de peste 30 de ani.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News