Primarul din Cohutta, Ron Shinnick, a închis Departamentul de Poliție al orașului și i-a concediat pe toți cei 10 angajați ai acestuia, potrivit The New York Post. Decizia a fost luată deoarece polițiștii ar fi făcut „comentarii nepotrivite” despre soția primarului pe Facebook.
„Departamentul de Poliție a fost dizolvat și tot personalul a fost concediat”, scria pe un anunț postat la intrarea în clădirea Poliției Locale din micul oraș din statul Georgia.
Nu se știe dacă polițiștii au fost anunțați din timp sau au aflat că au fost concediați atunci când s-au prezenta la locul de muncă.
„Este timpul pentru o schimbare”, a spus Shinnick când a fost întrebat despre controversă.
Scandalul a izbucnit luna trecută. Mai mulți polițiști au depus plângeri care o vizau pe Pam Shinnick, actuala soție a primarului. Polițiștii au susținut că fosta funcționară a continuat să lucreze și să aibă acces la informații clasificate deși fusese concediată. Anul trecut, femeia a fost concediată fiind acuzată că a creat un „mediu de lucru ostil”.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
View all postsRedactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News







