Skip to content
Politică

Un primar îl contrazice pe Dominic Fritz în privința paturilor ATI: Sunt dezamăgit de amatorismul propunerilor sale

Facebook/Samuel Fritz
" "

Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza (PNL), a declarat, miercuri seara, că spitalul din localitate nu poate funcţiona ca unitate COVID şi nu poate prelua pacienţii care au nevoie de internare în ATI, întrucât, „prin lege”, unităţile care au sub 400 de paturi nu pot avea linie de gardă pe terapie intensivă.

Afirmaţia lui Groza vine după ce, marţi, primarul Timişoarei, Dominic Fritz (foto), i-a lansat un apel direct „să dispună măsurile necesare pentru ca cele 35 de paturi libere de la Spitalul Orăşenesc Sânnicolau Mare să fie folosite de către pacienţii care au nevoie de internare în spital şi să încercăm în acest fel să decongestionăm unităţile medicale şi personalul medical din Timişoara”.

" "

Edilul din Sânnicolau Mare mai afirmă, într-un comunicat remis Agerpres, că în contextul aceloraşi prevederi legislative, în spitalul Sânnicolau Mare „nu există staţie de oxigen, se lucrează opt ore pe zi, fără linie de gardă pe analize medicale sau radiologie şi fără anestezist la program permanent, făcând astfel imposibile serviciile medicale de terapie intensivă”.

El subliniază că păstrând deschise unitatea de primiri urgenţe, ambulatoriul şi specialităţile existente, spitalul din Sânnicolau nu poate funcţiona nici măcar ca spital-suport COVID, pentru că nu are circuitele necesare de tratament, iar „clădirea nu poate primi aviz de zonă roşie”.

Primarul unei localităţi nu are competenţe să dispună măsuri necesare pentru internarea şi tratarea pacienţilor COVID. Apreciez entuziasmul lui Dominic Fritz, primarul Timişoarei, însă sunt dezamăgit de amatorismul propunerilor sale. Înainte de a ieşi cu un apel public, trebuia să se documenteze şi să verifice dacă lansează o propunere care poate fi implementată. În special, în vremuri de criză cum sunt acestea, avem o răspundere sporită a afirmaţiilor noastre”, spune Dănuţ Groza.

Groza menţionează că nici administraţia locală şi nici conducerea spitalului din Sânnicolau nu au fost contactate în vederea unor discuţii, înainte de apelul public al lui Dominic Fritz de a folosi paturile libere de la spital pentru bolnavii COVID.

„Este o bună ocazie ca Dominic Fritz să înţeleagă că nu este normal să folosească presa ca substitut al unor întâlniri de lucru. Dacă el sau cineva din echipa lui ne-ar fi dat un telefon înainte de a agita populaţia prin declaraţiile de presă, ar fi aflat de ce nu este viabilă propunerea şi în ce mare eroare se află. Oare şi restul măsurilor propuse de el sunt la fel de documentate şi de strategice ca şi cea pentru Sânnicolau?”, adaugă Groza.

Potrivit acestuia, spitalul din Sânnicolau decongestionează deja unităţile medicale şi personalul medical din Timişoara, deoarece în ultimele 60 de zile a servit 5.675 de pacienţi din aproape jumătate de judeţ, asigurând consultaţii în UPU şi în ambulatoriu, 407 dintre ei beneficiind de servicii de spitalizare continuă.

Internarea de pacienţi COVID la Sânnicolau ar presupune închiderea secţiilor de chirurgie, ortopedie şi ORL, toţi pacienţii în nevoie urmând să aglomereze unităţile spitaliceşti din Timişoara.

Tratarea pacienţilor COVID ar presupune închiderea liniei de gardă medicală şi chirurgicală, ceea ce pentru bolnavii din Sânnicolau şi localităţile învecinate presupune transportul la Timişoara, un efort de multe ori prea mare.

Ideea promovată de Dominic Fritz este discriminatorie şi restricţionează dreptul la servicii medicale al cetăţenilor români. Nu ar trebui să conteze din care parte a judeţului eşti ca să primeşti tratament medical corespunzător.

Timişul nu are cetăţeni de rangul unu, cei care locuiesc în Timişoara, şi de rangul doi, cei care locuiesc în judeţ. Mă îngrijorează să văd cum preocuparea lui pentru cifre este mai mare decât grija pentru oameni. Oricum, dincolo de aspectele umane, din cauza lipsei de experienţă probabil, este depăşit organizatoric şi nu îşi cunoaşte zonele de competenţă.

Ce consider eu important este să lucrăm eficient şi împreună pentru depăşirea crizei medicale, aşa că îi stau la dispoziţie dacă are nevoie de îndrumare„, a încheiat primarul Dănuţ Groza.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *