Skip to content
Opinii & Analize

Un prizonier al istoriei

Andrei Cornea

Ce este candidatura asta a lui Traian Băsescu la primăria Generală a Capitalei? O răzbunare pe coaliția PNL-USR-PLUS, care în final a refuzat să cedeze pentru PMP o candidatură comună la sectorul 3? În treacăt fie zis, propunerea de a-l susține pe Mihai Neamțu, neo-ortodoxist și recent inventat trumpist, era defectă în sine și mă întreb dacă n-a fost propusă cam într-o doară, pentru a fi respinsă. Sau vrea cu adevărat Traian Băsescu să facă un mare bine Gabrielei Firea și PSD-ului, tocmai atunci cînd acesta stă mai nesigur ca niciodată, trăgînd cîteva procente din voturile care s-ar duce la Nicușor Dan? Indiferent dacă asta îi este, sau nu intenția lui Băsescu, sunt destule șanse să și reușească. Nu, nu să reușească să redevină primarul Capitalei – oricît ar declara că n-a pierdut niciodată niciun scrutin (lucru nu tocmai adevărat, căci referendumul din 2012 l-a pierdut, dar referendumul n-a fost validat, în mare măsură fiindcă partizanii lui s-au mobilizat să-l boicoteze.) Băsescu e deci în postura neplăcută a cîinelui grădinarului: nici el nu mănîncă varză, nici pe alții nu-i lasă. Te întrebi însă: de ce și-ar încheia Băsescu cariera politică făcînd un cadou PSD-ului, împotriva căruia a luptat constat și eficient încă din vremea FSN-ului lui Roman? Cu ce-l ajută, cu ce îi ameliorează imaginea pe care vrea să-o lase posterității  ca, după ce a trecut în barca criticilor DNA-ului în ultimul an de mandat la Cotroceni, să mai și trădeze întreaga politică pe care a făcut-o încă din anii 90? După un asemenea gest, n-ar mai rămîne decît să intre cu glorie în PSD și să devină președinte de onoare al acestui partid, în locul lui Ion Iliescu, căci s-ar putea spune că-i va fi adus un mare serviciu partidului.

Băsescu pretinde că poate fi un primar bun al Bucureștiului, ale cărui probleme le cunoaște perfect și că scopul său principal acesta este. Dar Primăria Capitalei nu este, nu poate fi o simplă funcție administrativă; ea este o funcție politică de mare importanță – ceea ce fostul președinte știe prea bine. Pentru Băsescu a fost rampa de lansare la președinția României; iar dacă Gabriela Firea își va reînnoi mandatul de primar general, e aproape sigur că va prelua de facto partidul și va încerca să candideze la președinție în 2024. Dacă-l pierde, în schimb, e terminată în PSD. Pe de altă parte, am îndoieli că ceea ce era încă valabil pentru dezvoltarea Bucureștiului în 2000, mai este valabil și douăzeci de ani mai tîrziu. Ar fi nevoie și aici de o altă generație de oameni politici, care să gîndească diferit față de cei care au început să facă politică în postcomunism, precum Traian Băsescu ori Călin Popescu-Tăriceanu, și el candidat din partea minusculului și nocivului ALDE.

" "

Dar poate – ar spune cineva – Băsescu rămîne un politician pur: de fapt, vrea să mai negocieze cu coaliția PNL-USR-PLUS și are nevoie de sperietoarea propriei candidaturi. Ce să negocieze? Poate vreun vicepreședinte la Primăria Generală, poate prezența într-o coaliție a dreptei după alegerile parlamentare. Și ce să dea în schimb? Renunțarea la candidatură, pentru care, spune, Eugen Tomac, s-au strîns deja semnături? Puțin probabil. Pe de altă parte, dacă cei din coaliție n-au cedat la șantajul cu candidatura lui Băsescu înainte de anunțarea oficială a candidaturilor, e puțin probabil că vor mai dori să discute cu personajul după ce s-au făcut anunțurile.

Sentimentul meu e că Băsescu, care și-a pierdut de mult luciditatea politică de pe vremuri, n-are de fapt niciun plan ascuns. Candidează, fiindcă chiar crede că va cîștiga și crede că va cîștiga, deoarece se bazează pe mantra aceea cu „n-am pierdut niciun scrutin”. Bine, veți spune, dar e absurd, toate sondajele o spun, PMP-ul a avut un scor mic la europarlamentere: e aproape imposibil să-i depășească deopotrivă pe Nicușor Dan și pe Gabriela Firea. Sigur, succesul lui Băsescu este extrem de improbabil și, dacă fostul președinte ar avea un dram de realism, gîndindu-se atît la situația de fapt, cît și la cariera sa politică de o viață, ar fi renunțat demult.

 Dar Băsescu și-a pierdut demult și realismul politic, și luciditatea, poate chiar din momentul cînd a rupt PDL-ul de dragul Elenei Udrea. Cred că, între timp, s-a izolat tot mai mult de lumea autentică prin tot mai multă autoamăgire. Nu înțelege că a venit și pentru el momentul să iasă din scenă, dacă se poate în mod onorabil. Nu e în stare să se consoleze cu firimituri din politică (scaunul de europarlamentar). Știe, probabil, că dacă pierde Primăria, e mort politic și complet discreditat, chiar în cazul unei victorii a dreptei și cu atît mai rău în cazul unei înfrîngeri, de care va fi făcut responsabil. Nu ignoră că în acest caz PMP-ul se va evapora. Însă presupun că e convins că, neașteptat, seria candidaturilor sale victorioase din 2000, 2004, 2008 se va relua. Devenit tristul prizonier al vechii sale istorii de succes, Traian Băsescu mizează pe cea mai improbabilă carte: după ce a aruncat peste bord tot – logică, realism, reputație, principii (sau măcar aparența lor) –  se convinge pe sine, pare-se,  că e posibil un miracol.

 

1 comentariu la “Un prizonier al istoriei

  1. Domnule Andrei Cornea, sunteți la fel de lipsit de realism ca și domnul Traian Băsescu (dumneavoastră ,ca analist politic) . Cred că mai scrieți câte o opinie, așa să vă mai știe lumea și să nu vă uite și bineînțeles punctați toate notele intuitive transmise de patronii de opinie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *