Skip to content
Economie

Un proiect de buget mult prea optimist. Analistul Petrișor Peiu: N-ar trebui să îl luăm foarte în serios

basilica.ro
" "

Analistul economic Petrișor Peiu a vorbit în exclusivitate pentru PS News despre proiectul de buget pe anul 2021 propus de guvern. În viziunea acestuia bugetul propus este unul optimist și nu ar trebui să îl luăm foarte mult în serios, dimpotrivă, ar trebui să îl considerăm o primă variantă. Comisia Europeană va revizui împreună cu autoritățile române actualul buget după prognoza din primăvară.

“Este un proiect de buget optimist. În primul rând, pe partea de venituri dacă ne uităm la prognozele pe care le face Ministerul de Finanțe, anul 2021 este anul cu cea mai mare pondere a veniturilor bugetare.  Cred că veniturile bugetare sunt însă exagerate. Asta pentru că în primul rând este prevăzută o creștere de 14 miliarde de lei, fonduri europene structurale. Este însă creștere însă destul de improbabilă pentru că ea ar veni numai în momentul în care planul de redresare și de reziliență ar fi accedat la Bruxelles, ceea ce deocamdată pare un orizont îndepărtat și atunci am putea să luăm pre-finanțarea de 13%. La fel sunt puțin exagerate creșterile de venit pe TVA, 9 miliarde de lei în plus, ceea ce înseamnă vreo 15% în plus față de anul trecut. De asemenea sunt exagerate și veniturile în plus la contribuții, pentru că deși ni se spune că șomajul va crește și ca pondere în totalul forței de muncă și în cifre absolute, iar nivelul salariilor nu va crește aproape deloc, cu toate acestea e prevăzută o creștere de 8 miliarde de lei încasări din contribuțiile sociale, ceea ce iarăși mi se pare extrem de optimist.

" "
" "

În ceea ce privește partea de cheltuieli, și aici observăm niște chestiuni oarecum stranii. În primul rând, deși la fonduri europene ni se arată o creștere cu 14 miliarde a veniturilor, avem cheltuieli cu investiții cu doar 8 miliarde mai mari, ceea ce înseamnă că acele fonduri europene suplimentare, vreo 6 miliarde, sunt probabil alocate programului de asistență de la Ministerul Economiei. O altă chestiune zic eu dubitabilă este aceea că bugetul de protecție socială, de asistență socială este prevăzut să crească cu doar 4 miliarde de lei, în condițiile în care numai bugetul de pensii crește cu aproape 9 miliarde și mai avem și o creștere cu jumătate de miliard a bugetului pentru alocații, deci este greu de crezut că bugetul asistenței sociale va crește doar cu 4 miliarde de lei. La fel, o curiozitate, sunt prevăzute niște cheltuieli cu transferurile, probabil subvenții către autoritățile locale, mult mai mari decât cele ca anul trecut, aproximativ 8 miliarde în plus. Toate acestea sunt anomalii.

La fel de optimiste mi se par și ipotezele macroeconomice pentru care e construit bugetul cu o creștere economică de 4,3%, cu inflație de doar 2,4% care cred că deja este o amintire după scumpirile de la electricitate din ianuarie și având în vedere că urmează și în iulie alte scumpiri la gaze când se va produce același fenomen care s-a petrecut cu electricitatea acum. Deci, la fel, foarte optimiste și aceste premize.

Eu cred că acest buget trebuie văzut ca un prim instrument. De altfel, chiar în nota de fundamentare de la buget ni se spune că după ce se va face prognoza de primăvară a Comisiei Europene, Comisia va revizui acest buget împreună cu autoritățile române. Deci nu cred că ar trebui să luăm foarte mult în serios acest buget de proiect și să-l considerăm o primă variantă”, a explicat analistul pentru PS News.

Întrebat dacă crede că acest buget va fi votat în forma actuală, analistul a spus că:

“Cred că vor fi modificări minore. Nu se vor abate foarte mult de la formația asta”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *