Un proiect de lege ar permite militarilor români să intervină în alte ţări „pentru a proteja cetăţenii români”

Sursa foto: Twitter
Sursa foto: Twitter

Autorităţile de la Bucureşti au pus în dezbatere publică un proiect de lege care, dacă va fi votat, va permite României să intervină în afara ţării, inclusiv militar, pentru a „proteja cetăţenii români aflaţi în pericol”. Proiectul, care prevede că intervenţiile de acest fel vor putea fi iniţiate la recomandarea preşedintelui României, cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), a stârnit discuţii la Chişinău, determinând o primă reacţie a guvernului condus de Dorin Recean.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a fost întrebat, miercuri, cât de probabil este ca proiectul supus dezbaterii publice să-i ofere României posibilitatea de a interveni în Republica Moldova, inclusiv militar, în cazul în care ţara va fi atacată, în condiţiile în care o mare parte din populaţie deţine şi cetăţenia română.

„Urmărim îndeaproape evoluţiile care sunt în spaţiul regional, cauzate de războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Este foarte clar că pe continentul european este un trend general de consolidare a sectorului de apărare în Europa şi ţara vecină, România, care este un prieten devotat al Republicii Moldova, nu este o excepţie în cazul de faţă. Autorităţile de la Chişinău, Guvernul, vor urmări această iniţiativă, care înţelegem că este în fază de proiect. Vom urmări toate evoluţiile acestui proiect. (…) Este evident că trendul general este de consolidarea a sectorului de apărare şi securitate, care este cauzat de situaţia regională. Vom urmări această iniţiativă şi, totodată, ne vom consolida eforturile la noi acasă, să consolidăm instituţiile statului, astfel încât să oferim cetăţenilor instituţii reziliente”, a declarat Daniel Vodă citat de NewsMaker.

Întrebat dacă o eventuală venire a militarilor români în Moldova nu ar contraveni statutului de neutralitate al ţării, consilierul premierului Recean a evitat un răspuns direct, dar a reiterat că Moldova este o ţară neutră, iar modificarea acestui statut, consfinţit în Constituţia ţării, poate fi decisă doar de cetăţeni, prin referendum.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL