Skip to content
Coronavirus

Un român a murit într-un focar de coronavirus din Germania

twitter

Un român a murit în Germania. Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Stuttgart, a fost notificat de către reprezentanții companiei angajatoare cu privire la decesul unui cetățean român care își desfășura activitatea în cadrul unei companii de prelucrare a cărnii din Birkenfeld, Republica Federală Germania, unde au fost înregistrate cazuri de infectare cu COVID-19.

MAE menționează că, potrivit informațiilor comunicate de către angajator, persoana în cauză fusese testată negativ la infecția cu SARS-CoV-2 de două ori în cadrul testărilor efectuate întregului personal din cadrul companiei, ultima dată în cursul săptămânii precedente. Familia cetățeanului român a fost înștiințată cu privire la decesul persoanei în cauză, iar angajatorul se va ocupa de formalitățile de repatriere a trupului neînsuflețit, suportând cheltuielile aferente.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Stuttgart, este în contact cu reprezentanții companiei, fiind pregătit să acorde asistența consulară necesară, inclusiv cu privire la procedura necesară repatrierii trupului neînsuflețit și eliberarea certificatului de deces.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *