Un bărbat aflat pe lista Most Wanted a Poliţiei Române, fiind condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, tentativă la omor deosebit de grav şi tâlhărie, a fost arestat în Germania., la aproape 16 ani de la comiterea faptelor. Acesta a mai fost arestat o dată, în 206, însă autorităţile germane au refuzat predarea sa, invocând condiţiile de detenţie din România. autorităţile române precizează că în prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru executarea mandatului european de arestare.
”La data de 10 iulie 2024, în urma cooperării realizate prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională şi a unei acţiuni organizate de Poliţia Germană, a fost depistat şi arestat, în Dorsten, Germania, un bărbat, de 35 de ani, din Bucureşti, urmărit internaţional pentru omor deosebit de grav, tentativă la omor deosebit de grav şi tâlhărie. Biroul SIRENE România a informat instanţa emitentă a mandatului european de arestare şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu privire la arestarea celui în cauză. Urmăritul se află pe lista MOST WANTED a Poliţiei Române, fiind considerat periculos şi violent”, transmite joi IGPR.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News