Evenimentul s-a petrecut în plină zi, în weekend, când traficul aerian este deja suficient de haotic, iar nervii pasagerilor, oricum întinși la maxim. În jur de 80 de persoane se aflau în autobuzul care, în mod normal, ar fi trebuit să ducă liniștit călătorii de la terminal la avionul ce urma să decoleze spre Marea Britanie. În schimb, șoferul a părăsit traseul prestabilit și a continuat nestingherit până în apropierea șoselei naționale, trecând fără probleme de barierele care ar fi trebuit să-l oprească. Doar că… n-a fost să fie.
Pasageri panicați, GPS derutat și o cursă care n-a mai fost
Pasagerii, care încă mai aveau încredere că vor decola spre Londra, au realizat că ceva nu e în regulă. Când au observat că avionul era în altă direcție, iar autobuzul părea că urmează drumul spre Ploiești, s-au mobilizat exemplar și au alertat autoritățile aeroportuare. Autobuzul a fost oprit la timp, înainte să se avânte pe DN1. Cu puțin noroc, nu a ajuns în trafic.
Din primele informații, șoferul era nou angajat și, potrivit unor surse neoficiale, se afla într-o stare avansată de euforie bahică. Adică era beat. Unii spun că de vină ar fi fost emoțiile începutului de carieră, alții cred că omul confundase Otopeniul cu o gară rutieră, iar aeroportul cu o autogară de provincie. Cert e că evenimentul a produs haos: zborul către Londra a fost amânat, iar pasagerii care s-au plimbat „neautorizat” în afara zonei securizate au fost nevoiți să treacă din nou prin filtrele de control, informează DCNews.
Întârziere de peste o oră și suspiciuni de breșă gravă de securitate
Din cauza incidentului, zborul către Londra a avut o întârziere de peste 60 de minute. Situația a fost agravată și de faptul că procesul de îmbarcare a fost suspendat temporar. Trei autobuze fuseseră planificate pentru transportul pasagerilor, însă doar două au ajuns la avion. Al treilea a ales, în mod poetic… libertatea.
Autoritățile de pe aeroport au tratat incidentul cu maximă seriozitate, mai ales că Aeroportul Henri Coandă este catalogat drept zonă de interes strategic național. În mod normal, angajații care lucrează în zonele sensibile trebuie să dețină avize speciale emise de SRI. Însă testarea pentru alcool este în atribuțiile altor instituții, care par să nu fi avut o zi prea norocoasă în a detecta spiritele distilate înainte de începerea turei.
Oficialii au subliniat și un posibil scenariu mult mai grav: dacă în autobuz s-ar fi aflat pasageri deja debarcați, care astfel ar fi părăsit ilegal zona securizată, s-ar fi putut ajunge la acuzații de „tentativă de trecere frauduloasă a frontierei”, lucru care ar fi schimbat complet natura incidentului, din comic în penal.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News