Skip to content
Sport

Un somnifer a contribuit la calificarea Belgiei în semifinala Cupei Mondiale din Rusia

Fundaşul formaţiei Manchester City Vincent Kompany susţine că un somnifer a contribuit la calificarea Belgiei în semifinalele Cupei Mondiale din Rusia, informează lequipe.fr.

El a povestit la postul belgian RTBF că, din cauza unui somnifer, nu s-a putut trezi într-o dimineaţă, ratând astfel o şedinţă tehnică a echipei dinaintea meciului cu Brazilia. El a cerut apoi o întâlnire cu Thierry Henry, secundul selecţionerului Roberto Martinez, iar în cadrul discuţiei cu acesta a fost pusă la punct o schemă, în urma căreia Belgia a deschis scorul în partida din sferturi cu Brazilia, scrie News.ro.

„Cu o zi înainte, la hotel era multă gălăgie şi nu am putut să dorm. Am luat o pastilă să dorm, dar am uitat să-mi pun ceasul să sune. Rezultatul? Am ratat prima discuţie cu echipa, de a doua zi. Am cerut apoi să vorbesc cu Thierry Henry, care se ocupa de faza ofensivă. Noi doi am schimbat complet planul prevăzut. I-am spus că Brazilia se apăra în acelaşi mod ca Manchester City. Îl văzusem pe selecţionerul lor la centrul nostru de antrenament, al lui Manchester City, discutând cu Pep Guardiola. Ei copiau ce făceam noi la City. De asemenea, eu ştiu slăbiciunile sistemului. Dacă te uiţi la imagini, vezi că am făcut o cursă completă între cele două linii şi nimeni din prima lor linie, cea care trebuia să degajeze balonul, nu m-a văzut venind. Dacă nu aş fi luat acea pastilă să dorm şi dacă nu aş fi discutat faţă-n faţă cu Therry Henry, această fază nu s-ar fi desfăşurat”, a declarat Kompany.

Fundaşul belgian de 32 de ani se referă la golul din minutul 13, de fapt un autogol al lui Fernandinho. Kompany a precizat că, iniţial, a fost convins că el a marcat golul şi nu Fernandinho. Belgienii au câştiat acel meci cu 2-1.

Belgia a fost învinsă de Franţa în semifinale, cu 1-0, înainte de a trece de Anglia, în finala mică, scor 2-0.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *