Skip to content
Politică

Un spaniol, acuzat de moartea unui român

Un cetățean spaniol este acuzat de moartea unui cetățean român. Acesta nu voia ca fata sa să fie iubita românului și singura soluție de a-i despărți a fost crima, potrivit b1.ro.

Presupusul agresor s-a dus hotărât la casa acestuia cu o pușcă încărcată, trăgând asupra românului direct prin perdeaua de la intrarea în casă. Bărbatul nu a supraviețuit din cauza rănilor.

Agresorul de 63 de ani se pare că nu ar fi suportat ideea ca fiica sa să fie iubita unui cetățean străin. Procurorul cere o pedeapsă de 17 ani de închisoare pentru crimă și pentru motive rasiste.

Bărbatul din România era divorțat și avea un copil. Procuratura din Valencia cere despăgubiri pentru fosta soție în valoare de 116.000 de euro, pentru copil de 52.000 de euro și de 10.000 pentru mama victimei.

Verdictul va fi stabilit de o curte de jurați, procesul începând deja de marți la Valencia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *