Neamț: Spitalul județean și ruinele sale atât de scumpe

Sursă foto: mesagerulneamt.ro
Secția Oncologie în septembrie 2023 sau o investiție de 8,55 milioane lei abandonată Sursă foto: mesagerulneamt.ro

Nu trebuie să fii specialist ca să constați, chiar de la intrare, cât de jalnic a ajuns Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț și cum din loc în loc te întâmpină șantiere pustii și clădiri ce stau să se dărâme. S-ar putea spune investiții, în loc de clădiri ce stau să pice, dar termenul invocă o activitate menită a transforma în bine, nicidecum în mai rău, scrie mesagerulneamt.ro.

Din păcate, în cazul de față termenul investiții este depășit, chiar dacă ideea de început asta a fost și fie că vorbim de modernizarea și dotarea Pediatriei sau reabilitarea Oncologiei, e greu să le mai numești așa, căci acum nu sunt decât șantiere pustii. Senzația că spitalul județean e la un pas de implozie este amplificată și de recenta ratare a acreditării. Mai exact, ANMCS-ul a mai dat o șansă spitalului și l-a amânat un an, la acreditare, în speranța că va fi timp, măcar pentru întocmirea corectă a documentelor.

La cum arată spitalul județean și la câte șanse sunt de a închide șantierele și a inaugura investițiile, este greu de crezut că un an este suficient. Ar însemna să se finalizeze tot ce nu s-a făcut în ultimii 4-5 ani pe motiv că va fi ridicat un nou spital județean. Ideea este că în această locație se tratează oameni și nimănui dintre oficialități nu pare să-i pese în vreun fel de asta. O vizită în spital cu aparatul de fotografiat te face să te întrebi dacă nu cumva ești într-un spital aflat într-o țară cuprinsă de război.

Oncologia Spitalului județean sau ce-a mai rămas din secție

Ceea ce se dorea a fi o consolidare și o renovare totală a secției Oncologie, clădire ce a mai fost reabilitată acum vreo 9 ani, când s-au amenajat multe din spațiile care au rămas în structură până anul trecut, a devenit cel mai negru coșmar de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț.

Nici când funcționa pavilionul nu era atât de trist precum a devenit într-un an de când doar păianjenii mai mișcă. Asta după ce în 2022 a început un foarte vechi proiect, de altfel, prin care pavilionul Oncologie urma să fie renovat și consolidat din temelii până la acoperiș, ca să se rezolve problema infiltrațiilor și a stabilității acești clădiri construite pe la 1938 cu destinația pavilion Dermato-venerice și extins pe la 1968.

Anul trecut, deși contractul de finanțare fusese semnat încă din 2019 de Compania Națională de Investiții, se dădea startul lucrărilor. Pentru asta trebuia mutat tot – personal, bolnavi, cazarmament. Când în primăvară s-a decis ca secția să-și desfășoare activitatea în cadrul spitalului județean și lucrurile au început să se miște, toată lumea a crezut că în sfârșit se va schimba ”fața” Oncologiei.

Firma care a câștigat proiectul s-a apucat de treabă, în sensul că a deschis și organizat șantierul, până la nivelul ”decapării” clădirii până la cărămidă. Dar… cam atât, acesta fiind momentul când muncitorii și-au strâns sculele și au plecat, fără prea multe explicații.

Consiliul Județean Neamț, în curtea căruia este din punct de vedere administrativ, s-a spălat pe mâini ca Pilat, spunând că ei au predat clădirea către Compania Națională de Investiții. Și nu-I mai doare capul, deși ar trebui să fie prima instituție interesată de deblocarea lucrărilor. Acum, cel mai probabil, numără morții de cancer ca să întocmească statistici care să Ie permită să ceară alți bani. Pentru studii, evident, că acolo pică banii.

O scurtă recapitulare

– aprilie 2022 se termină de mutat secția, mă rog, o parte din ea, la parterul spitalului vechi, restul cazarmamentului care n-a încăput fiind relocat la Școlile Normale din cartierul Dărmănești.

– în data de 2 mai 2022 trebuiau să înceapă lucrările de renovare cu firma Luxuria Aedificium SRL București, câștigătorul licitației și pe 17 iunie 2022 s-a deschis șantierul.

– în februarie 2023 din clădirea Oncologiei a rămas doar structura de cărămidă, zace așa de 8 luni „pregătită” de modernizare și așa a rămas până acum, în septembrie 2023. În vara acestui an contractul a fost reziliat de CNI.

Policlinica și reabilitarea ultimului corp

Cam în același timp cu Oncologia a început și proiectul de refacere și reabilitare a ultimului din cele trei corpuri ale Ambulatoriului Integrat de Specialitate (Policlinica) rămas nemodernizat. În martie 2022 proiectul era scos la licitație, la o valoare de peste 11,2 milioane lei (adică vreo 2,2 milioane euro). Clădirea urma să fie reabilitată pe partea termică și electrică, plus ceva recompartimentări, în plus trebuia ridicat un corp nou lipit de acesta, fix în parcarea interioară, având tot două etaje și unde aveau să funcționeze noi cabinete. Ultima lucrarea avea darul de a descongestiona oarecum zona și a crea mai multe oportunități pentru medici și bolnavi.

Teoretic, noua clădire trebuia să rezolve chestiunea securității la incendiu, pe care policlinica nu o asigura, prin realizarea, printre altele, a unei scări exterioare de incendiu. Din tot proiectul, finanțarea eligibilă era de 10,7 milioane lei, împărțită între Fondul European de Dezvoltare Regională – 7,5 milioane lei – și aproape 3 milioane lei de la bugetul de stat, plus cofinanțarea de la CJ Neamț – 213.316,04 lei. În toamna anului trecut încă se căutau soluții pentru mutarea Dispensarului TBC și a laboratorului BK, CJ Neamț a cerut printr-o scrisoare public adresată conducerii spitalului urgentarea mutării TESA, personalului medical și Dispensarului TBC pentru predarea clădirii constructorului.

În luna septembrie 2022 s-a reușit mutarea și predarea amplasamentului, liber, iar constructorul firma Site Bau Construct din Piatra Neamț, a putut începe lucrările din 12 octombrie. Probleme au apărut, însă, chiar de la început, în momentul când constructorul a constatat că structura de rezistență a clădirii nu era decât „un castel de nisip” și a existat pericolul producerii unui grav accident de muncă pentru lucrători. Cum firma nu putea continua după proiectul inițial și nimeni nu-și asuma costurile suplimentare apărute odată cu problemele de structură, neprinse în proiect, constructorul nu s-a mai ocupat de corpul vechi și a lucrat doar la clădirea nouă. Lucrările n-au durat mult, doar cât s-a turnat fundația și structura de la parter, după care, din vara 2023, s-a așternut liniștea și peste acest șantier. Nici utilajele constructorului nu mai ocupă spațiul măcar să dea speranțe că investiția se va și termina. Nici în acest caz Consiliul Județean nu a venit cu vreo lămurire, care să dea măcar o brumă de speranță.

Pediatria și proiectul

Proiectul reabilitării și dotării secției Pediatrie pare unul blestemat. Prost făcut, cu mobilier neconform achiziționat prin fonduri europene, cu lucrări nefinalizate dar și nepreluate, dar cu secția funcționând în acele spații, nu a ajuns nici acum la final. Dimpotrivă. Firma de proiectare de la Iași a spus pur și simplu ”la revedere”, specialiști din Consiliul Județean au înregistrat urarea și lucrurile au rămas așa. Indiferent cât s-a scris nici un organ de cercetare nu s-a sesizat cu privire la faptul că se acordă asistență medicală în spații neautorizate, practic în șantier.

În acest moment, două din cele trei corpuri de clădire au fost preluate și redate circuitului medical – fără recepție! – că doar trebuia asigurat front de lucru la ultimul corp și finalizarea lucrărilor. Ceea ce nu s-a mai întâmplat, firește, fiindcă nimeni nu și-a asumat greșelile altora. Consecința: și în ziua de astăzi Pediatria e în șantier. Cu vreo 18 milioane de lei cheltuiți.

Bloc chirurgical cu 8… 5… n săli de operații

Blocul chirurgical Nefromed, numit așa în poveștile și legendele despre un act medical de calitate la Piatra Neamț, care trebuia să schimbe radical condițiile în care lucrau medicii și erau operați pacienții la Piatra Neamț, este și el un eșec de proporții și o pată pe activitatea spitalului și a Consiliului Județean Neamț. Pe scurt, ideea a fost ca spitalul să-i închirieze clinicii un spațiu unde să-și construiască o clinică de dializă, iar clinica să achite o redevență și să construiască pentru spital un bloc chirurgical, la etajul II al pavilionului nou, cu punte de legătură la dializa privată. Inițial, s-a vorbit de amenajarea și dotarea a 8 săli de operație, de un buget estimat la câteva sute de mii, spre un milion de euro prin 2011, ulterior în ecuație au apărut 5 săli de operație, iar în 2013, când s-a semnat contractul de proiectare și execuție, suma vehiculată a fost de circa 27 milioane lei de la Ministerul Sănătății și CJ Neamț.

Plus cei 855.000 euro sponsorizare pentru spital din partea Nefromed, din anul 2011. Blocul chiurgical a fost început, dar niciodată terminat. La un pas de a fi terminat, da, se poate spune că a fost, sau cel puțin oficial așa a fost informată ministrul Sorina Pintea, în 2018, când a venit la Piatra Neamț și a vizitat spitalul județean. A rămas antologică replica lui Dan Vasile Constantin care, într-o încercare de răspuns la întrebarea ministrului – de ce nu s-a terminat blocul chirurgical, unde lucrările erau în proporție de 90% făcute – a spus că „au fost plăți nepermanente”! De lipsa autorizației ISU a spus cineva, ceva? În toamna anului 2023 și blocul chirurgical este în aceeași stare ca în 2018, dacă nu cumva acum este și mai deteriorat, nefiind folosit de atâția ani. Cum subiectul este sensibil, nimeni, nu are interes să (se) afle lucruri care ar jena ceva biografii de oameni onorabili.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: