Un susținător al lui Călin Georgescu a inițiat peste 100 de procese împotriva anulării alegerilor

Sursa foto: X

Un susținător al lui Călin Georgescu a luat cu asalt instanțele din țară cu procese pentru anularea deciziei CCR privind turul doi al alegerilor prezidențiale.

Sunt vizate peste 100 de instanțe din România, de la Judecătoria Vânju Mare, județul Mehedinți, până la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, potrivit Libertatea.ro.

Reclamant este Virgil Gorcea, un român stabilit în Germania, care a depus acțiuni în instanțele civile și de contencios administrativ din România prin care cere suspendarea sau anularea deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) de anulare a alegerilor prezidenţiale din decembrie 2024.

Cererile, în care pârât este Curtea Constituțională a României, au fost înregistrate cu data de 28 aprilie și nu au primit încă un termen de judecată.

Pentru ca dosarele să intre în procedură de judecată, este necesar ca reclamantul să plătească o taxă judiciară de timbru pentru fiecare cerere în parte. În prezent, taxa pentru cererea de suspendare este de

Surse judiciare au precizat, pentru ziarul Libertatea, că astfel de acțiuni cel mai probabil nu pot avea câștig de cauză și nu fac altceva decât să aglomereze și mai mult activitatea instanțelor din țară.

O judecătorie, care nu are nici măcar secție de contencios administrativ, nu poate anula o decizie a Curții Constituționale a României. Instanțele judecătorești, chiar dacă vorbim despre curți de apel, nu au competența de a verifica deciziile CCR. În mod normal, acțiunile lui Virgil Gorcea vor fi respinse ca inadmisibile.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: