Un taximetrist a returnat sacoșa cu 40.000 de euro, uitată de pasager în mașină

Sursa foto: Inquam Photos / Denis Grosu

Un taximetrist din Botoșani a devenit un exemplu de omenie demn de urmat de o țară întreagă. După ce a efectuat o cursă în oraș, acesta a găsit în mașină o sacoșă de rafie uitată, care avea în ea 40.000 de euro. Nu a stat prea mult pe gânduri și a mers imediat și a înapoiat banii. Gestul lui s-a viralizat în România.

„Ce să păstrez dacă nu e al meu lucrul? Eu mai mult pierd, mai merg și eu la Biserică, și soția merge, suntem totuși… nu se opresc lucrurile. Dacă ai oprit azi un lucru, mâine pierzi mai mult”, a povestit șoferul presei locale.

Banii i-au fost restituiți proprietarului în prezența altor taximetriști, pentru siguranță. El a mai povestit că a mai găsit și alte obiecte de preț în vehicul anterior și de fiecare dată a așteptat să se găsească proprietarii.

„L-am dus, a coborât, a plătit. Dar el când a urcat a avut o sacoșă de rafie, a pus-o între picioare, sub scaun era. Mi-a plătit, eu am plecat și când mă apropiam de stația din Bucovina, am văzut. Chiar atunci am avut un client și l-am dus înapoi spre Bazar.

Am dus clientul și m-am dus din nou să-l caut pe bătrân, am zis că mă poate mă așteaptă. Imediat a fost. Nu era. M-am întors în stația din care l-am luat (..)

Vreo 40.000 de euro cred că erau. În momentul în care am anunțat dispeceratul mi-au zis: bine că ați anunțat, dacă nu apare, mergeți la Poliție. Și tocmai bătrânul venise și m-au anunțat colegii: vezi că bătrânul te așteaptă. El era în față, eu în spate.”, a povestit Constantin Ionescu pentru publicația Botoșăneanul.

Cei doi s-au întâlnit şi, în prezenţa a doi colegi taximetrişti, bărbatul i-a înapoiat banii bătrânului, care i-a mulţumit cu ochii în lacrimi.

 

Taximetristul din Botoşani care i-a returnat unui client sacoşa de rafie cu 40.000 de euro
Taximetristul din Botoşani care i-a returnat unui client sacoşa de rafie cu 40.000 de euro

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL