Japonia: Un tribunal a decis că trei foşti soldaţi sunt vinovaţi de agresiune sexuală asupra unei colege

judecător judecată proces
Sursa foto: Freepik

Un tribunal japonez a găsit marţi trei foşti soldaţi vinovaţi de agresarea sexuală a unei colege, o victorie istorică a victimei în lunga sa luptă pentru dreptate, care a sfidat tabuurile într-o societate tradiţională, dominată de bărbaţi, relatează Reuters.

Cazul fostei membre a Forţelor de Autoapărare nipone Rina Gonoi, în vârstă de 24 de ani, care a atras atenţia internaţională, se referă la un incident petrecut în 2021, în perioada în care a fost în armată, când susţine că a fost agresată de trei colegi de sex masculin.

Inculpaţii, care au negat că faptele lor ar fi reprezentat o agresiune sexuală, au primit fiecare o pedeapsă de doi ani cu suspendare, a relatat presa locală.

Gonoi, care a declarat că a fost supusă unei hărţuiri persistente după ce s-a înrolat în armată în 2020, a susţinut că cei trei bărbaţi au imobilizat-o la pământ, i-au desfăcut picioarele şi şi-au apăsat pelvisurile împotriva ei în simularea unui act sexual.

Ea s-a plâns superiorilor săi la momentul incidentului, dar ulterior a decis să părăsească armata când nu s-a luat nicio măsură.

După ce Gonoi a făcut public cazul ei în 2022, Ministerul japonez al Apărării i-a prezentat scuze publice şi a anunţat că cinci bărbaţi care au legătură cu incidentul au fost concediaţi, iar alţi patru au fost pedepsiţi. Acuzaţiile ei au declanşat, de asemenea, o amplă anchetă a Ministerului Apărării din Japonia privind agresiunile sexuale în armată.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL