Skip to content
Politică

Un turist a fost găsit decedat în urma unei avalanșe pe Masivul Parâng

Vineri a avut loc o avalanşă pe Vârful Cârja din Masivul Parâng, care i-a luat prin surprindere pe trei turiști aflați pe munte. Unul dintre ei a fost dat dispărut timp de mai multe ore.

Echipele de salvamontişti şi jandarmi montani au găsit trupul decedat a turistului în vârstă de 38 de ani din Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda că bărbatul se afla într-o minivacanţă, în zona montană, conform mediafax.ro

”Îl vor coborî pe Valea Stoinicioara, după halta Strâmbuţa”, a spus Doda.

Anterior, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, a declarat, pentru sursa citată, că în zona Vârfului Cârja din Masivul Parâng s-a produs, vineri, o avalanşă care a surprins trei turişti.

”A fost o avalanşă în Masivul Parâng, în zona Vârfului Cârja. În acest moment este dat dispărut un turist, plecat într-un grup de trei persoane. Au plecat pe traseu deşi salvamontiştii au avertizat că nu este vreme potrivită pentru aşa ceva. În zonă este ceaţă şi pericol de avalanşe”, a spus Anemona Doda.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *